
Discuțiile de pace dintre Ucraina şi Rusia s-au încheiat la Istanbul
O a doua rundă de discuţii de pace între Rusia şi Ucraina au durat luni la Istanbul puţin peste o oră oră după ce începuseră cu o întârziere de aproape două ore, relatează Reuters, preluat de news.ro și MOLDPRES.
„Întâlnirea s-a încheiat, fără rezultate negative”, a anunţat Öncü Keçeli, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, precizând că „ambele părţi vor face declaraţii” presei ulterior.
Discuţiile - al doilea astfel de contact direct între cele două părţi din 2022 - începuseră deja cu aproape două ore mai târziu decât era programat, fără nicio explicaţie a întârzierii.
Atmosfera în Rusia era furibundă în momentul începerii discuţiilor, cu bloggeri de război influenţi care cereau Moscovei să dea o lovitură de represalii înfricoşătoare împotriva Kievului, după ce Ucraina a lansat duminică unul dintre cele mai ambiţioase atacuri din acest război, vizând bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune şi capacitate nucleară în Siberia şi în alte părţi ale Rusiei.
Ucraina şi Rusia au emis evaluări extrem de diferite ale pagubelor produse flotei ruse de bombardiere cu capacitate nucleară - un element-cheie al arsenalului său nuclear - dar din imaginile din satelit disponibile public a reieşit clar că Moscova a suferit pierderi serioase de echipamente.
„Ochii întregii lumi sunt aţintiţi asupra contactelor de aici”, le-a spus ministrul turc de externe, Hakan Fidan, delegaţiilor rusă şi ucraineană, în timp ce acestea luau loc pe părţi opuse ale sălii din somptuosul Palat Ciragan de pe malul Bosforului.
El a declarat că scopul întâlnirii este de a evalua condiţiile pentru o încetare a focului, de a discuta despre o posibilă întâlnire între preşedinţii rus şi ucrainean şi de a analiza mai multe oportunităţi de schimb de prizonieri.
De altfel, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în Lituania, a declarat ulterior că cele două părţi pregătesc un nou schimb de prizonieri de război.
Şeful său de cabinet a declarat, de asemenea, că delegaţia ucraineană a predat Rusiei, în timpul discuţiilor de luni, o listă cu nume de copii deportaţi pe care Ucraina doreşte să îi vadă acasă. Oficialii ucraineni spun că există sute de copii care au fost scoşi cu forţa de pe teritoriul ucrainean de către forţele ruse şi doresc să fie aduşi înapoi ca parte a unui acord de pace. Moscova spune că aceşti copii au fost mutaţi pentru a-i proteja de lupte.
Nu au fost disponibile imediat alte detalii despre discuţiile de luni.
Aşteptările erau ca cele două părţi să discute despre ideile lor respective şi extrem de diferite cu privire la modul în care ar trebui să arate o încetare completă a focului şi o cale de pace pe termen mai lung, în contextul presiunilor din partea preşedintelui american Donald Trump, care a declarat că SUA ar putea renunţa la rolul de mediator dacă nu se înregistrează progrese.
Ucraina desfășoară o operațiune de amploare împotriva aviației militare în Rusia
Polonia: Alegeri prezidențiale: Un tur doi între un președinte liberal european și unul ultraconservator
Ucraina ordonă evacuarea a 11 sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Doi morți în atacuri ale Rusiei în Ucraina
Turcia s-a oferit să găzduiască o reuniune Putin-Zelenski-Trump
Nicușor Dan anunță discuții pentru formarea noului Guvern al României
Armata israeliană a folosit un sistem laser ultrasecret pentru doborârea a zeci de drone lansate de Hezbollah
China a lansat prima sa misiune spațială pentru colectarea unor mostre de pe suprafața unui asteroid
Kievul a acceptat noi discuții cu Moscova luni la Istanbul, dar cu anumite condiții
GALERIE FOTO // Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
Daniel Vodă: „Garanția de stat acordată pentru Energocom este o decizie strategică și responsabilă, pentru a ne asigura că întreprinderea cumpără gaz suficient și la preț avantajos”
90 de farmacii, deschise în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”. Daniel Vodă: „Moldova poate aduce servicii farmaceutice de calitate mai aproape de cetățeni”
Guvernul inițiază negocierile pentru deschiderea punctului de trecere rutier „Cosăuți–Yampil” la frontiera dintre R. Moldova și Ucraina
VIDEO // Moldova și-a luat rămas-bun de la un geniu. Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
Guvernul exclude obligativitatea plăcilor cu numere de înmatriculare galbene pentru transportul rutier de persoane
Un incendiu a izbucnit într-un local din capitală. Patru echipaje de pompieri au intervenit la fața locului
Xi Jinping și Donald Trump au avut o discuție telefonică, prima de la preluarea mandatului președintelui american
Ministerul Apărării: Pe drumurile din țară vor avea loc deplasări ale tehnicii militare
Aeroportul Internațional Mărculești va fi modernizat și va putea opera zboruri sezoniere de pasageri și de transport marfă
Echipa formată din Nichita Naumciuc și Dmitrii Zincenco a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de canotaj
Guvernul a aprobat Programul național de neproliferare a armelor de distrugere în masă pentru anii 2025–2029
A VI-a reuniune a Dialogului UE – R. Moldova în domeniul energiei: „Moldova, un partener de încredere la granița estică a Uniunii Europene”
Un Consulat Onorific al R. Moldova a fost inaugurat în Regatul Țărilor de Jos. Igor Grosu: „Vom continua să extindem rețeaua consulară, pentru ca fiecare moldovean să se simtă aproape de casă”
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Germania
Tragedie la Hâncești. Un copil de un an a decedat, după ce a fost mușcat de un câine