Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor
Europa de Vest a înregistrat în iunie și iulie 2026 cele mai ridicate temperaturi medii din istoria observațiilor, în timp ce temperatura oceanelor a atins, de asemenea, valori record, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice, citat de Deutsche Welle, preluat de MOLDPRES.
Temperatura medie înregistrată în Europa de Vest în cele două luni a fost de 21,62 de grade Celsius, cu 2,79 grade peste media lunii iunie din perioada 1991-2020. În schimb, în Europa de Est și Scandinavia, primele două luni ale verii au fost considerabil mai răcoroase.
Serviciul Copernicus a remarcat și durata neobișnuit de mare a perioadei de caniculă din Europa de Vest. Începând din luna mai, regiunea a fost afectată de patru valuri de căldură, un număr considerat neobișnuit de ridicat pentru această zonă.
Și temperatura oceanelor a ajuns la niveluri fără precedent. În iulie, temperatura medie a suprafeței oceanelor situate între 60 de grade latitudine sudică și 60 de grade latitudine nordică a fost de 20,96 grade Celsius, depășind recordul anterior pentru această lună, de 20,89 grade, stabilit în 2023.
Potrivit datelor citate de DW, temperaturi extrem de ridicate au fost înregistrate în Oceanul Atlantic și în partea de vest a Mării Mediterane. Căldura a afectat atât localitățile de coastă, cât și ecosistemele marine.
Una dintre cauzele încălzirii este fenomenul natural El Niño, manifestat în zona tropicală a Oceanului Pacific. Conform prognozelor citate de DW, fenomenul ar urma să se intensifice în următoarele luni.
Canicula a atins niveluri extreme și în Europa Centrală. Pe 5 august, Austria și Slovacia au înregistrat cele mai fierbinți zile din istoria măsurătorilor.
În localitatea Bad Deutsch-Altenburg din landul Austria Inferioară, temperatura a urcat la 41,2 grade Celsius, potrivit serviciului meteorologic național GeoSphere Austria. În aceeași zi, în localitatea Kamenica nad Hronom din sudul Slovaciei, la frontiera cu Ungaria, au fost măsurate 41,4 grade Celsius.
La Viena, temperatura a ajuns la 41 de grade Celsius pe 4 august, depășind recordul național.
Canicula și seceta afectează tot mai puternic populația și mediul din Austria. Unele localități se confruntă cu lipsa apei, iar navigația pe Dunăre și pe alte râuri a fost parțial suspendată din cauza nivelului scăzut al apei. Serviciul meteorologic austriac a emis, de asemenea, avertizări privind „stresul termic extrem” pentru persoanele vulnerabile.
BTA: Peste 1.000 de copii, câștigători ai concursurilor organizate de Agenția de Stat pentru Bulgarii din Străinătate, vor fi premiați
The Washington Post: Mai multe state europene refuză să transfere rachete Patriot Ucrainei
Italia plasează toate cele 27 de oraşe mari ale sale sub cea mai înaltă alertă de caniculă
Austria și Slovacia au înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor
Iranul și Omanul convin asupra unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz
Livrările de rachete interceptoare către Ucraina au scăzut la o treime față de anul trecut
ARMENPRESS: Oficiali din Armenia și SUA discută lansarea rapidă a programului TRIPP
Putin anunță remanieri în conducerea armatei ruse și reorganizarea serviciilor logistice
Cel puțin 15 persoane au murit în urma unui atac aerian asupra Kievului
ARMENPRESS // SUA majorează finanțarea Fondului TRIPP+ Enterprise pentru Armenia la 402 milioane de dolari
SUA şi Iranul ar putea încheia un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz până miercuri, anunţă secretarul american al Trezoreriei
Peste 25 de milioane de turiști au vizitat Turcia în primul semestru din 2026
Bloomberg: Atacurile ucrainene au redus la minimul ultimilor 24 de ani procesarea petrolului în Rusia
Zelenski: „Ucraina va depune toate eforturile pentru a pune capăt războiului Rusiei înainte de iarnă”
Cronica ARHIVELOR // Ion Vatamanu – poet, savant și una dintre vocile renașterii naționale
Republica Moldova găzduiește Tabăra Francofonă Internațională: evenimentul reunește elevi și profesori din nouă țări
Consolidarea rezilienței informaționale, discutată de președinta Maia Sandu și echipa Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării
VIDEO // Peste 2 000 de militari vor defila de Ziua Independenței în PMAN. Ministrul Anatolie Nosatîi: „Un omagiu celor care au luptat pentru libertate”
Alertă de călătorie în Catania, după intensificarea activității vulcanului Etna. Cetățenii, îndemnați să urmărească recomandările autorităților italiene
FOTO // Mai mulți studenți ai Academiei „Ștefan cel Mare” au participat la Sesiunile Științifice Internaționale de Drept și Tehnologie din România
Economii de peste 13 milioane de euro pentru cetățeni și antreprenori, în zece luni de la conectarea la SEPA
Energocom a rezervat necesarul de electricitate pentru astăzi: „Energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie mai scumpă, în special în orele de vârf”
FOTO // Luptătorii moldoveni de greco-roman au câștigat clasamentul pe echipe la turneul de la București
Proiectele de asistență în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate la întrevederea viceprim-ministrului cu reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova
Nivelul apei în lacul Novodnestrovsk continuă să scadă. Comisia Nistreană va analiza situația hidrologică
Peste 3 500 de șoferi, documentați pentru încălcări comise în traficul rutier. Cei mai mulți au depășit limita de viteză
Flux majorat de pasageri pe Aeroportul Chișinău: peste 811 mii de călători deserviți în luna iulie
Cod galben de caniculă, emis de meteorologi: temperaturile vor ajunge până la +35 de grade Celsius
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova
FOTO // Circulație deschisă pe un nou sector al drumului R8.1, între Arionești și Otaci. Vladimir Bolea: „Drumuri bune înseamnă deplasări sigure ale agenților economici și cetățenilor”