Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii sunt chemați sâmbătă la secțiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă țara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor geopolitice în creștere referitor la acest subiect, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres, AFP și dpa.
Acest vot a fost anunțat în martie, după ce guvernul islandez pro-UE condus de social-democrați făcuse, după victoria electorală din 2024, anunțul privind un referendum consacrat redeschiderii negocierilor de aderare la blocul comunitar.
Islanda a solicitat deja în 2009 aderarea la UE în contextul crizei financiare mondiale din acea perioadă, care a lovit serios economia țării. Totuși, negocierile de aderare au fost suspendate în 2013 de guvernul eurosceptic aflat atunci la conducere la Reykjavik.
Cu o populație de 400.000 de locuitori și membră a NATO, Islanda este supusă unor presiuni crescânde pentru a-și consolida legăturile cu Europa continentală. În prezent, țara cooperează strâns cu Uniunea Europeană în cadrul Spațiului Economic European și participă la spațiul de liberă circulație Schengen.
Un punct important în dezbaterea privind o eventuală aderare a Islandei la UE este reprezentat de pescuit și de controlul asupra zonelor de pescuit, un factor esențial pentru economia islandeză.
ARMENPRESS: Armenia și Iran discută construcția unui al doilea pod peste râul Araks
Nivelul apei în râurile din Ucraina scade până la minime istorice
Elveţienii se vor pronunţa la 27 septembrie asupra menţinerii sau nu a neutralităţii ţării lor
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
Preţurile petrolului au scăzut
Debitul Dunării începe să crească la intrarea în România
ARMENPRESS: Armenia a acordat peste 10.500 de statute de ședere cetățenilor străini în prima jumătate a anului 2026
O victimă a atacurilor din 11 septembrie 2001 din New York a fost identificată grație unei tehnici criminalistice inovatoare
Finlanda avertizează că Rusia își intensifică războiul hibrid împotriva Europei
Donald Trump promite „un nou impuls pentru pace” în Ucraina
Dronă prăbușită într-o gospodărie din Vrancea. Oamenii din zonă au fost evacuați
UE aprobă o sumă suplimentară de 6,1 miliarde de euro pentru apărarea Ucrainei
Lidera AfD anunță că vrea retragerea Germaniei din zona euro și „închiderea granițelor”
Zelenski, mesaj de Ziua Independenței: „Ucraina nu va ceda Donbasul pentru o încheiere rapidă a războiului”
Vremea se încălzește ușor în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +32°C
IGP semnalează noi cazuri de înșelăciune. O femeie din Drochia a transmis escrocilor 92 000 de lei
CNAS a finanțat prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna septembrie
GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”
Restricții de circulație în capitală. Măsurile sunt aplicate în contextul organizării evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române
Peste 7 000 de tone de carburanți, importate în ultimele două zile. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Aceste volume permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare”
USMF „Nicolae Testemițanu” va desfășura ceremonia de bun venit a studenților admiși în anul I
BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse
Asistența medicală din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia
Vicepreședintele Partidului Politic „Șor” și un membru neoficial al formațiunii vor fi judecați pentru finanțarea ilegală a partidului
ARMENPRESS: Instrumente educaționale bazate pe inteligența artificială, disponibile în școlile și universitățile din Armenia din septembrie
Claudiu Năsui a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
CEC: 37 de partide politice au dreptul de a participa la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
SBU anunță că a lovit un bombardier strategic Tu-95MS pe aerodromul militar Engels
Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”