ro

 

Externe
10 Iulie, 2026 / 18:01
/ 21 Aprilie, 2026

JD Vance își amână plecarea către Pakistan și crește incertitudinea asupra negocierilor americano-iraniene

Vicepreședintele american JD Vance urma să plece către Pakistan marți dimineață, dar și-a amânat deplasarea, în timp ce crește incertitudinea asupra desfășurării unei noi runde de negocieri directe pentru încheierea războiului între SUA și Iran, după prima rundă ce a avut loc la Islamabad pe 11 aprilie și s-a încheiat cu un eșec, relatează agenția EFE, citată de Agerpres și MOLDPRES. 

Surse guvernamentale americane au declarat unor publicații precum New York Times și CNN că vicepreședintele Vance va participa marți la întâlniri la Casa Albă.

El ar fi trebuit să fie deja în drum spre Islamabad, dar Iranul nu s-a angajat încă să trimită o delegație pentru noi negocieri în capitala pakistaneză. Teheranul pare nemulțumit în principal de refuzul președintelui american Donald Trump de a ridica blocada impusă asupra porturilor iraniene după eșecul primei runde de negocieri. Mai mult, armata americană a anunțat chiar marți interceptarea unui petrolier având legături cu Iranul.

Armistițiul de două săptămâni încheiat de SUA și Iran expiră miercuri, iar Trump a declarat marți că nu dorește să îl prelungească în lipsa unui acord de pace și a amenințat Teheranul cu reluarea atacurilor aeriene.

„Nu vreau să fac asta. Nu mai avem mult timp”, a spus el la postul CNBC, când a fost întrebat despre posibilitatea extinderii armistițiului. „Mă aștept să bombardez, întrucât cred că aceasta este o atitudine mai bună în continuare”, a adăugat Trump.

Medierea discuțiilor între Iran și SUA, realizată de Pakistan, se concentrează pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și pe găsirea unei soluții privind uraniul înalt îmbogățit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din țară, fie prin diluare, acestea fiind condiții cheie puse de SUA și Israel pentru un acord.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Ucraina a atacat o răfinărie din Omsk, aflată la aproape 2.500 de kilometri de frontieră

/ Acum 4 zile

Volodimir Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului

/ Acum 4 zile

Atac masiv asupra Kievului: cel puțin zece morți și 48 de răniți după bombardamentele din timpul nopții

/ Acum 5 zile

Cursuri de română ca limbă maternă, organizate în școli din Austria

/ Acum 5 zile

Premierul ungar Peter Magyar propune ca parlamentarii să nu poată rămâne mai mult de 12 ani în legislativul țării

/ Acum 5 zile

Incendiu puternic în Grecia: două fabrici mistuite de flăcări în apropiere de Salonic

/ Acum 5 zile

Zelenski a cerut în discuția cu Trump „determinare americană” pentru a ajuta la încheierea războiului

/ Acum 5 zile

Avioane de luptă ale misiunii de reacție rapidă a NATO, ridicate de la sol la granița româno-ungară

/ Acum 6 zile

Numărul grecilor din diaspora, care se întorc în țara lor, este în continuă creștere

/ Acum 6 zile

Trump și Netanyahu au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în continuarea eforturilor de a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu

/ Acum 7 zile

Fenomenul climatic El Niño ar urma să atingă o intensitate puternică între iulie şi septembrie

/ Acum 7 zile

Premierul bulgar anunță că se va opune celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS: Progresele Armeniei în procesul de liberalizare a vizelor sunt impresionante, afirmă Ursula von der Leyen

/ Acum 7 zile

BTA: Cântăreața bulgară Elizabeth Visio a câștigat medalia de aur la un concurs muzical desfășurat la Rimini