Summmit CPE // Liderii europeni și premierul Canadei au discutat la Erevan sprijinul pentru Ucraina
Sprijinul pentru Ucraina a fost tema principală a unei reuniuni desfășurate la Erevan, în marja Summitului Comunității Politice Europene (EPC), la care au participat premierul Canadei, Mark Carney, și mai mulți lideri europeni, inclusiv președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, transmite MOLDPRES cu referire la ARMENPRESS.
Întâlnirea a fost convocată de Emmanuel Macron, președintele Franței, și Keir Starmer, prim-ministrul Regatului Unit, iar discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile recente ale războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Liderii au analizat situația de pe front și eforturile președintelui ucrainean de a obține o pace justă și durabilă.
Participanții au convenit că securitatea, suveranitatea și prosperitatea Ucrainei sunt esențiale pentru securitatea întregii zone transatlantice. De asemenea, aceștia și-au reafirmat angajamentul de a continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina, inclusiv prin garanții de securitate, măsuri de redresare economică și consolidarea producției de apărare.
Premierul Mark Carney a reafirmat sprijinul ferm al Canadei pentru Ucraina și disponibilitatea de a contribui la succesul procesului de pace. Participanții au subliniat că Ucraina și cetățenii săi merită un viitor prosper, independent și suveran, fără teama unor noi agresiuni ruse.
În marja summitului, Mark Carney, prim-ministrul Canadei, a avut întrevederi cu António Costa, președintele Consiliului European, și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Oficialul canadian a mulțumit pentru invitația de a participa la reuniune, subliniind că prezența Canadei, prima țară non-europeană invitată la EPC, reflectă consolidarea relațiilor cu Europa.
Discuțiile au vizat și aprofundarea cooperării în domenii prioritare, precum lanțurile de aprovizionare sigure, materiile prime critice, energia și tehnologiile digitale, Mark Carney evidențiind avantajele competitive ale Canadei în aceste sectoare.
Ucraina își consolidează apărarea împotriva unui eventual atac dinspre Belarus
Premierul Ungariei pune condiții pentru aderarea Ucrainei la UE. Zelenski și Magyar se vor întâlni în iunie pentru a deschide un „nou capitol” în relațiile bilaterale
Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste douăzeci de acorduri strategice
Donald Trump a primit imunitate fiscală permanentă din partea fiscului american
Alegerile din Ucraina ar putea avea loc în primăvara anului 2027
UE a ajuns la un acord provizoriu pentru eliminarea taxelor vamale la importurile din SUA
Atacurile cu drone asupra orașelor ucrainene continuă: doi morți și mai mulți răniți
SUA au redus numărul de brigăzi staționate în Europa de la patru la trei
Țările membre ale UE care susțin Rusia sau Iranul ar putea rămâne fără bani de la bloc
ARMENPRESS: Armenia și Lituania au semnat un acord de parteneriat strategic
Un avion românesc F-16 a doborât în Estonia o dronă ucraineană. Ministrul Apărării de la Kiev și-ar fi prezentat scuzele pentru incident
Donald Trump spune că a anulat un atac programat marți asupra Iranului
VIDEO // Prima bombă aeriană ghidată a Ucrainei a trecut testele și este gata de utilizare în luptă
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat. Partidele i-au transmis președintelui punctul de vedere privind noul Guvern
Șefa statului a semnat decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu
DOC // Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „Îi mulțumesc pentru că a oferit țării noastre sprijin neîncetat”
MAE ucrainean califică drept „șantaj nerușinat” amenințarea Moscovei cu atacuri asupra Kievului
Crește numărul beneficiarilor de tratamente compensate. Circa 169 de mii de persoane au beneficiat în aprilie de medicamente și dispozitive compensate
Ambasadorul R. Moldova în Japonia, Sergiu Mihov, a înmânat copiile scrisorilor de acreditare
O femeie din Ucraina a fost condamnată după ce a încercat să scoată 35 de mii de dolari din Republica Moldova
FOTO // Dosarul „Frauda bancară” ajunge la Curtea de Apel: Procurorii cer 25 de ani de închisoare pentru Vladimir Plahotniuc
Circulația rutieră, sistată pe un sector de drum din Strășeni după ploile abundente
Caz tragic la Strășeni. Un bărbat a decedat, după ce soția sa i-ar fi aplicat lovituri cu un obiect ascuțit
Hidrologii avertizează asupra riscului de inundare a terenurilor adiacente râului Răut. Autoritățile locale, îndemnate să monitorizeze barajele
INTERVIU MOLDPRES: Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun: „Sistemul educațional este în plin proces de transformare cu mari oportunități”
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână
FOTO // Pericol de inundații la Călărași. Mobilizare masivă a angajaților IGSU la Bularda și Hîrbovăț pentru fortificarea digurilor
Peste 2 000 de posturi vacante vor fi propuse la un târg al locurilor de muncă organizat în capitală
DOC // Din 1 iunie, zilierii vor fi înregistrați electronic
Percheziții de amploare în dosarul amnistiei: suspiciuni de corupere și eliberări controversate