ro

 

Externe
02 Aprilie, 2026 / 03:05
/ 02 Decembrie, 2025

Zelenski: Planul de pace propus de SUA a fost revizuit din nou după negocierile americano-ucrainene

Negociatorii americani și ucraineni au revizuit din nou la tratativele desfășurate duminică și luni în Florida propunerea de acord-cadru de pace menit să încheie războiul cu Rusia, document propus inițial de SUA și deja revizuit în urmă cu o săptămână după o primă serie de tratative americano-ucrainene la Geneva, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a insistat ca susținătorii europeni ai Ucrainei să fie mai implicați în acest proces, transmite Reuters.

Discuțiile desfășurate în Florida 'au avut la bază documentul de la Geneva, iar acel document a fost ajustat', a scris Zelenski pe rețeaua socială X.

'Diplomații noștri lucrează activ cu toți partenerii pentru a se asigura că țările europene și alți participanți la Coaliția Voinței sunt implicați substanțial în elaborarea deciziilor', a adăugat președintele ucrainean, referindu-se la un grup de țări, majoritatea europene, care oferă Ucrainei ajutor militar în războiul cu Rusia și sunt dispuse să-i ofere și o formă de garanție de securitate în perioada postbelică.

'Ucraina abordează toate eforturile diplomatice cu cea mai mare seriozitate, suntem angajați către obținerea unei păci reale și a unei securități garantate', a mai spus Zelenski, adăugând că 'acesta este exact nivelul de angajament care trebuie impus părții ruse.'

Zelenski a anunțat luni că problema împărțirii teritoriilor disputate între Ucraina și Rusia este cea mai dificil de rezolvat în negocierile pe care trimișii Kievului le-au desfășurat cu reprezentanții SUA pentru a schița un plan de pace care să fie negociat ulterior cu Rusia, alte subiecte divergente fiind garanțiile de securitate pentru Ucraina și finanțarea reconstrucției postbelice a acesteia, chestiuni pe care dorește să le discute personal cu președintele american Donald Trump.

'Problema teritorială este cea mai dificilă', a declarat Zelenski la Paris, la o conferință de presă comună cu președintele francez Emmanuel Macron, după ce la Miami, în Florida, o delegație ucraineană condusă de fostul ministru al apărării Rustem Umerov a negociat cu o delegație americană condusă de secretarul de stat Marco Rubio și emisarul special al președintelui Trump, Steve Witkoff, modificarea planului de pace în 28 de puncte avansat de SUA, plan a cărui versiune inițială nemulțumește Kievul și europenii, aceștia din urmă văzându-se în plus marginalizați de SUA în procesul de negociere.

Planul inițial propus de SUA includea cererea Rusiei ca Ucraina să-i cedeze tot Donbasul, inclusiv teritoriul acestei regiuni pe care armata rusă nu a reușit să-l ocupe, lucru pe care Kievul îl consideră inacceptabil. Celelalte două chestiuni cheie divergente între SUA, de o parte, și Ucraina și susținătorii săi europeni, de cealaltă parte, privesc modul în care va fi finanțată reconstrucția Ucrainei și ce garanții de securitate Occidentul va oferi Kievului după război, a precizat Zelenski.

El a insistat că un acord european este esențial în problema reconstrucției, după ce planul de pace inițial al lui Trump propunea investirea parțială în acest scop a activelor rusești înghețate în Occident, SUA urmând să primească jumătate din profituri. Zelenski a spus că nu consideră o asemenea abordare ca fiind 'corectă' față de europeni și a cerut să fie găsită o soluție care să-i mulțumească din punct de vedere economic și pe aceștia.

Totuși, 'datorită echipei noastre de negociatori, planul este acum mai bun', a concluzionat Zelenski despre documentul la care americanii și ucrainenii au lucrat în ultimele două zile și despre care vor discuta marți la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin emisarul Steve Witkoff și ginerele lui Trump, Jared Kushner.

Putin a declarat joia trecută că schița proiectului de plan de pace discutat între SUA și Ucraina la Geneva poate constitui o bază pentru viitoare acorduri care să încheie conflictul din Ucraina, dar a cerut recunoașterea internațională a suveranității ruse asupra Donbasului și peninsulei Crimeea și a amenințat Ucraina că dacă nu-și retrage trupele din teritoriile revendicate de Rusia le va pierde oricum în urma luptelor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Rusia expulzează un diplomat britanic, acuzat de activități de spionaj

/ Acum 2 zile

SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă la Cuba, în ciuda blocadei

/ Acum 2 zile

BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis

/ Acum 3 zile

Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală

/ Acum 3 zile

BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia

/ Acum 3 zile

Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu

/ Acum 4 zile

Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor

/ Acum 4 zile

Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat

/ Acum 4 zile

ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran

/ Acum 5 zile

Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina

/ Acum 5 zile

Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre

/ Acum 5 zile

Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 6 zile

Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim