
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a reconfirmat pe Sebastien Lecornu în funcția de prim-ministru
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a reconfirmat pe Sebastien Lecornu în funcția de prim-ministru vineri seara, la patru zile după demisia acestuia. Anunțul a fost făcut de președinția franceză într-un comunicat, fără alte detalii, după lungi negocieri pentru a scoate Franța din impasul politic, transmite France Presse, citată de Agerpres și MOLDPRES.
„Accept - din datorie - misiunea care mi-a fost încredințată”, a comentat Lecornu pe X, afirmând că noul guvern „va trebui să întruchipeze reînnoirea” și că „toate problemele ridicate„ în cursul consultărilor din ultimele zile cu grupările politice vor fi „deschise dezbaterii parlamentare”.Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintelui, Sébastien Lecornu urmează să aibă sarcina grea de a prezenta şi apăra un buget după această criză fără precedent, care lasă urme, scrie news.ro.
Putin a recunoscut că apărarea aeriană rusă a lovit anul trecut avionul azer
Premiul Nobel pentru Literatură 2025, acordat scriitorului maghiar László Krasznahorkai
Parlamentul European a respins două moțiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene
Cinci persoane au fost ucise în atacurile rusești asupra Ucrainei
VIDEO // Importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică a fost discutată la Washington de către șefii diplomațiilor române și americane
Israelul și Hamas au convenit asupra unui armistițiu în Gaza
Directorul FMI: economia mondială evoluează peste așteptări, dar riscurile persistă
Premiul Nobel pentru Chimie a fost câștigat de trei cercetători „pentru dezvoltarea structurilor metal-organice”
Polițiștii bavarezi ar putea doborî dronele neidentificate. Un proiect de lege a fost aprobat de guvernul landului german
Elevii de la Centrul de Excelență în Energetică și Electronică au un nou spațiu modern, dedicat programului de învățământ dual
R.Moldova cucerește aurul la Campionatul mondial de dans sportiv, Juniori II Standard 2025
R. Moldova marchează Ziua Internațională pentru reducerea riscurilor de dezastre cu acțiuni concrete pentru un viitor mai sigur: reziliența începe în comunități
Din Marea Britanie, înapoi acasă: o familie din Florești construiește o fermă modernă de lapte cu sprijinul statului
Patru școli din R. Moldova, printre beneficiarii programului „Dăm Click pe România 2025”: calculatoare recondiționate pentru educația digitală
Informațiile despre „încetarea activității TUX” și „returnarea investițiilor” sunt false, avertizează CNPF
Ucraina acuză Rusia că a întrerupt în mod deliberat legătura electrică a centralei din Zaporojie cu rețeaua ucraineană
Primele comunități de energie verde din R. Moldova prind viață într-un proiect susținut de Suedia, Norvegia și PNUD
Circa un miliard de lei, colectați la Bugetul public național în săptămâna trecută
„Mandatul lui Dorin Recean a fost al stabilității și rezilienței”. Experții conturează posibilii succesori la conducerea Guvernului
Tentativă de contrabandă cu un milion de țigări: doi bărbați arestați
Alegeri locale noi în șase localități din Moldova: CEC explică cine poate vota pe listele suplimentare
Toate instituțiile școlare din Chișinău vor fi conectate la agentul termic după vacanța de toamnă
„O cale spre viață”: peste 400 de militari și civili au participat la o acțiune de donare voluntară a sângelui
Podul peste râul Lunguța din raionul Taraclia va fi reparat capital până în 2027
Centrul de Sănătate Pelinia a fost dotat cu echipamente medicale moderne