Rețeaua electrică națională a Cubei a intrat în colaps
Reţeaua electrică naţională a Cubei a intrat în colaps luni, lăsând aproximativ 10 milioane de oameni fără energie electrică pe fondul blocajului petrolier impus de SUA, care a paralizat sistemul de generare a energiei deja învechit al insulei, relatează Reuters, preluat de news.ro și MOLDPRES.
Operatorul reţelei, UNE, a declarat pe reţelele sociale că investighează cauzele penei de curent, cea mai recentă dintr-o serie de întreruperi pe scară largă, care durează ore sau chiar zile şi care, în acest weekend, au declanşat un protest violent, rar întâlnit în această ţară condusă de comunişti.
Oficialii au exclus o defecţiune majoră a reţelei electrice, dar nu au identificat încă cauza principală a colapsului reţelei, sugerând o problemă la nivelul transportului. Aceștia au declarat că au început să restabilească alimentarea cu energie electrică pentru mici grupuri de circuite, sau microsisteme, în toată ţara, un prim pas timpuriu, dar necesar, pentru repunerea în funcţiune a întregii reţele.
Statele Unite au intensificat presiunea în acest an asupra vechiului adversar, Cuba, de când l-au capturat în ianuarie pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro – cel mai important partener străin al Cubei.
Preşedintele american Donald Trump a întrerupt livrările de petrol venezuelean către Cuba şi a ameninţat că va impune tarife oricărei ţări ce vinde petrol Cubei, punând în pericol reţeaua electrică deja învechită a insulei din Caraibe.
Cuba a declarat vineri că a iniţiat discuţii cu Statele Unite în speranţa de a dezamorsa criza. Trump a afirmat în ultimele săptămâni că Havana se află în pragul colapsului şi este dornică să încheie un acord cu Statele Unite.
Donald Trump a declarat luni reporterilor de la Casa Albă că el crede că va avea „onoarea” de a prelua Cuba. „Adică, fie că o eliberez, fie că o preiau, cred că pot face ce vreau cu ea. În momentul de faţă, sunt o naţiune foarte slăbită”, a spus el în timpul unei discuţii cu presa în Biroul Oval.
„Cred că Cuba, nu ştiu, are farmecul ei, turismul şi toate celelalte, e o insulă frumoasă, cu o climă minunată. Nu se află într-o zonă afectată de uragane, ceea ce e bine pentru o schimbare. Nu o să ne ceară bani pentru uragane în fiecare săptămână”, a spus ironic Donald Trump. „Dar cred că Cuba îşi vede sfârşitul. Toată viaţa mea am auzit despre Statele Unite şi Cuba. Când o vor face Statele Unite? Cred că voi avea onoarea să preiau Cuba. Ar fi bine. E o mare onoare să preiau Cuba, într-un fel sau altul. Da. Să preiau Cuba. Adică, fie că o eliberez, fie că o preiau, cred că aş putea face orice aş vrea cu ea. Vrei să ştii adevărul? E o naţiune foarte slăbită, nu-i aşa?”, a spus Trump.
Cubanezii s-au obişnuit cu întreruperile de curent, fie că sunt legate de deficitul de aprovizionare cu petrol, fie de defecţiuni sistemice ale reţelei, care pot fi, de asemenea, rezultatul unei producţii reduse de energie electrică.
„Nu, ştirea nu m-a surprins”, a spus Dayana Machin, o locuitoare din Havana în vârstă de 26 de ani, adăugând că toţi cubanezii se străduiesc acum să găsească alternative la energia electrică furnizată de reţea. „Ne obişnuim să trăim aşa”, spune ea.
Cuba a primit doar două nave mici care transportau importuri de petrol în acest an, potrivit datelor de urmărire a navelor LSEG consultate de Reuters luni.
Primul petrolier a descărcat combustibil în ianuarie în portul Havana, venind din Mexic, care a fost un furnizor regulat al insulei până atunci. A doua navă, din Jamaica, a descărcat gaz petrolier lichefiat – cunoscut sub numele de gaz de gătit – în februarie.
Venezuela, cândva principalul furnizor de petrol al Cubei, nu a trimis combustibil insulei în acest an.
Livrările de rachete interceptoare către Ucraina au scăzut la o treime față de anul trecut
ARMENPRESS: Oficiali din Armenia și SUA discută lansarea rapidă a programului TRIPP
Putin anunță remanieri în conducerea armatei ruse și reorganizarea serviciilor logistice
Cel puțin 15 persoane au murit în urma unui atac aerian asupra Kievului
ARMENPRESS // SUA majorează finanțarea Fondului TRIPP+ Enterprise pentru Armenia la 402 milioane de dolari
SUA şi Iranul ar putea încheia un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz până miercuri, anunţă secretarul american al Trezoreriei
Peste 25 de milioane de turiști au vizitat Turcia în primul semestru din 2026
Bloomberg: Atacurile ucrainene au redus la minimul ultimilor 24 de ani procesarea petrolului în Rusia
Zelenski: „Ucraina va depune toate eforturile pentru a pune capăt războiului Rusiei înainte de iarnă”
Ucraina // Un atac cu drone rusești a distrus 8 milioane de cărți
Cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului va avea loc în 2027. În Republica Moldova, Soarele va fi acoperit în proporție de până la 44%
Donald Trump anunță reluarea negocierilor dintre SUA și Iran
FOTO // Seceta extremă scoate la iveală relicve istorice din albiile râurilor europene
BTA: Sportivele din Bulgaria Sportivii bulgari au cucerit aurul și argintul în probele de juniori la Cupa Mondială de gimnastică aerobică de la Oradea
Senatul american l-a confirmat pe Todd Blanche în funcția de procuror general al Statelor Unite
Moldova sunt EU // Tamara Șchiopu, antreprenoarea care construiește punți între Marea Britanie și Republica Moldova
Joseph Burkhalter, confirmat de Senatul SUA în calitate de viitor ambasador în Republica Moldova
Forumul Diasporei // „Cele șapte minuni ale Moldovei” – proiectul care își propune să apropie copiii din diaspora de țara de origine
Spania restabilește controalele la frontiera cu Italia, pe fondul crizei migratorii din Ceuta
Târguri cu produse locale se desfășoară în toate sectoarele capitalei
Atac rusesc asupra regiunii Kiev: trei persoane, inclusiv un copil, au decedat
METEO // Sâmbătă cu ploi, duminică cu soare: până la 35 de grade în weekend
Senatul SUA a adoptat noile sancțiuni împotriva Rusiei
Forumul Diasporei // Republica Moldova, promovată în Elveția prin turism, investiții și exporturi
Zelenski a ajuns în Serbia, în prima sa vizită în acest stat aliat tradițional al Rusiei după 2022
FOTO // Republica Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea vamală pentru securizarea frontierei și integrarea europeană. Reuniune la Moghiliov-Podolsk
Perspectivele cooperării moldo-turce, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Turciei, Uygar Mustafa Sertel
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone
Oportunitățile economice și investiționale oferite de Republica Moldova, prezentate de vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Forumul Diasporei
Militarii Armatei Naționale vor desfășura antrenamente pentru parada consacrată Zilei Independenței