ro

 

Externe
17 Iulie, 2026 / 12:46
/ 30 Martie, 2026

Tensiunile din Orientul Mijlociu pot încetini creșterea economică globală, avertizează FMI

Fondul Monetar Internațional (FMI) avertizează că escaladarea conflictului din jurul Iranului riscă să declanșeze un șoc economic global „asimetric”, cu efecte puternic diferite de la o regiune la alta, dar cu impact general negativ asupra creșterii economice mondiale, potrivit unei analize citate de Bloomberg.

Instituția financiară internațională subliniază că mai multe economii din Africa și Asia, dependente în mare măsură de importurile de petrol, se confruntă deja cu dificultăți în asigurarea necesarului de energie, inclusiv la prețuri semnificativ mai ridicate. FMI atrage atenția că această presiune vine pe fondul unei redresări economice fragile, după crizele recente.

Potrivit analizei, evoluțiile geopolitice au dus la creșteri rapide ale prețului petrolului, cotația Brent urcând până la aproximativ 115 dolari pe baril, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al riscurilor privind securitatea rutelor energetice strategice. Incertitudinile sunt amplificate de îngrijorările legate de posibile întreruperi ale transportului prin Strâmtoarea Ormuz, un punct esențial pentru fluxurile globale de petrol.

FMI avertizează că efectele nu se limitează la energie. Creșterea prețurilor la alimente și îngrășăminte ar putea afecta lanțurile de aprovizionare la nivel global, cu impact direct asupra agriculturii, în special în perioada sezonului de plantare din emisfera nordică. Țările cu venituri reduse sunt considerate cele mai vulnerabile, din cauza ponderii ridicate a cheltuielilor pentru alimente în consumul gospodăriilor.

Economiștii FMI subliniază că în statele sărace alimentele reprezintă, în medie, aproximativ 36% din consum, comparativ cu 20% în economiile emergente și 9% în economiile avansate, ceea ce face ca orice creștere a prețurilor să aibă efecte sociale și economice semnificative.

Instituția mai notează că perturbările în livrările de îngrășăminte și produse energetice pot amplifica riscurile de insecuritate alimentară, în special în regiunile deja afectate de instabilitate economică și lipsa resurselor fiscale pentru sprijinirea populației.

FMI urmează să prezinte o evaluare detaliată a perspectivelor economiei mondiale în raportul său lunar, care va fi publicat înaintea reuniunilor de primăvară de la Washington, unde vor participa miniștri de finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din statele membre.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Țările UE nu au ajuns la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

/ Acum 4 zile

Petrolul se scumpește pe fondul reluării schimburilor de atacuri dintre SUA și Iran

/ Acum 4 zile

Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko

/ Acum 5 zile

Șase răniți la Kiev în urma unui atac cu rachete balistice al Rusiei

/ Acum 6 zile

BTA: Marina Militară a Bulgariei raportează o reducere a numărului de mine marine plutitoare din Marea Neagră

/ Acum 6 zile

Donald Trump susține că acceptă să discute cu Iranul, dar afirmă din nou că armistițiul e „terminat”

/ Acum 7 zile

Serghei Lavrov susține că Rusia va continua războiul în Ucraina până când va atinge obiectivele cerute de Putin în 2024

/ Acum 7 zile

După mai bine de patru luni de la deces, liderul suprem al Iranului Ali Khamenei a fost înmormântat

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS: Proiectul TRIPP servește și intereselor Iranului, anunță premierul Pașinian

/ Acum 7 zile

Italia expulzează doi diplomați ruși, acuzați de activități de spionaj

/ 09 Iulie, 2026

Armata americană a lansat noi atacuri împotriva Iranului

/ 08 Iulie, 2026

Zelenski l-a convins pe Trump ca Ucraina să primească licența pentru fabricarea sistemelor antiaeriene Patriot

/ 08 Iulie, 2026

Statele NATO îşi reafirmă, în Declaraţia de la Ankara, angajamentul „de nezdruncinat” faţă de Articolul 5

/ 08 Iulie, 2026

BTA: Plovdiv lansează „Phillgood Month 2026”, o lună dedicată muzicii, artei și culturii urbane