UE ajunge la un acord pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze ruseşti până în 2027
Consiliul European a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Parlamentul European pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia până în 2027, ca parte a eforturilor de a pune capăt dependenţei de energia rusă.
Acordul va include o interdicţie treptată şi obligatorie din punct de vedere legal în ceea ce priveşte importurile din Rusia de gaze naturale lichefiate (GNL) şi de gaze naturale prin conducte, cu o interdicţie totală începând cu sfârşitul anului 2026 şi, respectiv, toamna anului 2027.
„Este o mare victorie pentru noi și pentru toată Europa”, a declarat ministrul danez al energiei, Lars Aagaard, subliniind că noua reglementare consolidează securitatea energetică a UE.
Importurile de gaz rusesc prin conducte și LNG vor fi oprite la șase săptămâni după intrarea în vigoare a regulamentului. Pentru contractele existente vor fi aplicate perioade de tranziție:
- Contractele pe termen scurt semnate înainte de 17 iunie 2025:
- - interdicția pentru LNG intră în vigoare la 25 aprilie 2026
- - interdicția pentru gazul prin conducte, la 17 iunie 2026
- Contractele pe termen lung pentru LNG: interzise de la 1 ianuarie 2027
- Contractele pe termen lung pentru gaz prin conducte: interzise de la 30 septembrie 2027, condiționat de nivelul de umplere a depozitelor, și cel târziu la 1 noiembrie 2027
Modificările contractelor vor fi permise doar pentru necesități operaționale și nu vor putea crește volumele importate.
Importurile vor necesita o autorizație prealabilă:
- pentru gaz rusesc (inclusiv în perioada de tranziție), informațiile trebuie depuse cu o lună înainte de intrare
- pentru gaz nerusesc, dovada trebuie prezentată cu cinci zile înainte, respectiv șapte zile pentru fluxurile prin punctul Strandzha 1
Țările mari exportatoare de gaze care nu importă gaz rusesc vor fi exceptate de la această procedură, lista urmând să fie actualizată de Comisia Europeană pentru a preveni eventuale ocoliri ale sancțiunilor.
Toate statele membre vor trebui să prezinte planuri de diversificare a aprovizionării cu gaze, care să arate cum vor elimina complet importurile din Rusia. Cerințe similare se vor aplica și statelor care încă importă petrol rusesc, cu perspectiva unei propuneri legislative privind eliminarea totală a petrolului rusesc până la finalul lui 2027.
Acordul introduce sancțiuni „efective și disuasive” pentru nerespectarea regulamentului, atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice. Rămâne în vigoare și mecanismul de suspendare temporară a interdicției, în caz de urgență energetică, însă condițiile au fost înăsprite.
Comisia Europeană va evalua impactul regulamentului în termen de doi ani de la aplicare.
Reducerea dependenței de combustibilii fosili din Rusia a fost stabilită ca obiectiv strategic în Declarația de la Versailles din 2022. De atunci, importurile de petrol rusesc în UE au scăzut la sub 3%, însă gazul rusesc continuă să reprezinte aproximativ 13% din importurile europene, echivalentul a peste 15 miliarde de euro anual — o vulnerabilitate majoră pentru securitatea energetică a blocului.
Acordul va fi transmis Consiliului și Parlamentului European pentru aprobare finală.
Rusia expulzează un diplomat britanic, acuzat de activități de spionaj
SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă la Cuba, în ciuda blocadei
BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis
Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu
Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală
BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia
Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu
Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina
Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre
Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz
Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii