UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Comisia Europeană a adoptat o propunere prin care inițiază procedura pentru ca Uniunea Europeană să devină membru fondator al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. După aprobarea de către statele membre, Comisia va putea notifica oficial aderarea UE la tribunal, care va avea ulterior un rol central în funcționarea instituției, inclusiv în Comitetul de gestionare, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.
Tribunalul special va avea mandatul de a-i urmări penal pe liderii politici și militari de rang înalt pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.
Acesta este instituit în cadrul Consiliul Europei, în urma acordului semnat la 25 iunie 2025 între Ucraina și această instituție.
Înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, a subliniat importanța demersului: „Dreptatea pentru victimele agresiunii este cea mai bună cale către o pace durabilă. Urmărirea dreptății este, de asemenea, un factor de descurajare pentru potențialii agresori. Într-un moment în care dreptul internațional este supus unor presiuni istorice, răspunsul potrivit este o responsabilitate mai mare, nu mai mică”.
Aceasta a adăugat că procesul juridic necesită timp și sprijin internațional larg, dar este esențial.
La rândul său, comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, a declarat că inițiativa reprezintă un pas decisiv: „Nu poate exista o pace justă fără responsabilitate. Acesta este un pas decisiv în direcția înființării Tribunalului special și a asigurării faptului că cei responsabili de crima de agresiune a Rusiei sunt trași la răspundere”.
Oficialul a făcut referire și la atrocitățile comise în Bucea, subliniind necesitatea tragerii la răspundere a celor vinovați.
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul șef al armatei ucrainene
În Nicaragua nu vor mai fi organizate alegeri
O navă care transporta gaz petrolier lichefiat a fost lovită în largul coastelor României. Echipajul, evacuat în siguranță
Trei persoane au fost ucise la Odesa în urma unui atac rusesc
Andy Burham este noul prim-ministru al Regatului Unit
Spania a câștigat Cupa Mondială 2026. „La Roja” a învins Argentina după prelungiri și a declanșat o adevărată fiesta la Madrid
Franța: Incendii în sudul țării, sute de pompieri mobilizați
BTA: Politica externă a Bulgariei este pe deplin ancorată în UE și NATO, declară ministrul bulgar de externe Petrova
Facebook și Instagram, afectate de o pană la nivel mondial. Utilizatorii raportează probleme de acces
Atac masiv cu rachete balistice asupra Kievului: un mort și 13 răniți în urma bombardamentului rusesc
Președintele Ungariei a promulgat amendamentul constituțional care îi încheie mandatul
India a lansat cu succes prima sa rachetă orbitală
BTA: Onoruri militare la Sofia, cu prilejul împlinirii a 189 de ani de la nașterea lui Vasil Levski
SUA și Iranul anunță noi atacuri reciproce. Teheranul declară suspendarea angajamentelor privind memorandumul de încetare a conflictului
VIDEO // Reforma administrației publice locale avansează. Alexei Buzu: „Încă 165 de primării au adoptat decizii finale privind amalgamarea voluntară”
Ploi slabe de scurtă durată, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Persoanele prejudiciate în procese penale sau contravenționale vor putea solicita statului repararea pagubelor cauzate
Răspunderea penală va putea fi transmisă după reorganizarea persoanelor juridice
Adoptat de Parlament. Mai multe proceduri judiciare vor fi digitalizate pentru a spori accesul la justiție
FOTO // Peste 10 mii de locuitori din raionul Leova vor beneficia de apă potabilă printr-un nou apeduct magistral
Piața instrumentelor financiare din Republica Moldova va fi aliniată la standardele UE
Comunitățile din nordul țării vor beneficia de noi investiții în infrastructură și dezvoltare economică
Votat de Parlament. Republica Moldova se va integra în sistemul european de recunoaștere a calificărilor profesionale
FOTO // Primari din Republica Moldova învață din experiența României cum să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților
Asociația „Forța Fermierilor” îl propune pe Alexandru Slusari la șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Reacția Guvernului
DOC // Maia Sandu a semnat decretul privind demisia lui Radu Musteață din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare
Republica Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor
FOTO // Subdiviziunile INSP au fost dotate cu cinci automobile printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană
Cel puțin 11 persoane au murit în urma atacurilor rusești asupra regiunii Kiev și orașului Sloviansk. Ucraina cere mai multe rachete Patriot
Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege