Vladimir Putin a anunțat condițiile în care va opri războiul din Ucraina
Președintele rus a declarat joi într-o conferință de presă susținută la Bișkek că planurile propuse de către Donald Trump pot fi o „bază bună de plecare” pentru viitoarele acorduri care ar duce la încheierea războiului din Ucraina, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.
„Totul a fost transmis. În ansamblu, suntem de acord că acest lucru poate sta la baza unor viitoare acorduri. Dar ar fi nepoliticos din partea mea să vorbesc acum despre ceva final. Cum nu există încă variante finale, unele lucruri sunt de natură principială. Per ansamblu, vedem că partea americană ține cont de poziția noastră. În anumite privințe ia în considerare punctele noastre de vedere, discutate înainte de Anchorage și după Alaska. În unele aspecte trebuie, fără îndoială, să ne așezăm și să discutăm serios lucruri concrete. Trebuie pus totul într-un limbaj diplomatic. Pentru că una e să spui, în general, că Rusia nu are de gând să atace Europa - pentru noi asta sună ridicol, sincer, pentru că nici nu am avut intenția. Dar dacă vor să audă asta de la noi, bine, hai să o consemnăm oficial, nu e nicio problemă”, a spus Putin în dialogul cu jurnaliștii.
Acesta a mai adăugat: „Există însă oameni, mi se pare că nu sunt chiar în toată firea, care public, sau poate în interes propriu, spun ceva anume ca să obțină beneficii, și le spun propriilor cetățeni că Rusia se pregătește să atace Europa și că trebuie întărit urgent potențialul de apărare. Fie servesc interesele industriei de apărare, ale unor companii private, fie încearcă pe fondul acesta să-și ridice ratingurile politice interne, având în vedere starea jalnică a economiei și a domeniului social. E greu de spus ce îi motivează, dar din punctul nostru de vedere e o prostie totală, o minciună”.
Putin a ținut, de asemenea să puncteze că Rusia nu va înceta ostilitățile până când ucrainenii nu vor ceda teritoriile pe care Rusia le revendică.
„Vă spun foarte pe scurt, cred că va fi imediat clar despre ce este vorba. Până acum… Primim propuneri de a opri luptele în diverse zone, în diverse locuri. Ucraina ar urma să-și retragă trupele din teritoriile pe care le controlează, iar abia atunci ostilitățile s-ar opri. Dacă nu se retrag, vom obține acest lucru prin forță militară”.
Rusia expulzează un diplomat britanic, acuzat de activități de spionaj
SUA au permis unui petrolier rusesc să ajungă la Cuba, în ciuda blocadei
BTA: Adolescentul Ivan Ivanov câștigă cel mai important titlu din cariera sa profesionistă în tenis
Miniștrii de externe turc și egiptean au ajuns în Pakistan pentru o reuniune pe tema războiului din Orientul Mijlociu
Directorii marilor companii petroliere avertizează că războiul cu Iranul ar putea provoca o criză energetică globală
BTA: Președintele FIG, Morinari Watanabe, deschide Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Sofia
Armata americană anunță sosirea unei nave de asalt amfibie în Orientul Mijlociu
Ucraina și Qatar au semnat un acord de cooperare privind combaterea rachetelor și a dronelor
Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: Cel puțin trei persoane au decedat
ONU propune un mecanism pentru protejarea comerțului prin Ormuz în contextul războiului din Iran
Arabia Saudită a încheiat un acord de apărare cu Ucraina
Iranul a mobilizat peste un milion de oameni pentru eventualitatea unei invazii terestre
Donald Trump a prelungit până la 6 aprilie ultimatumul dat Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz
Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim
FOTO, VIDEO // Maia Sandu, în plenul Legislativului de la Riga: „Sprijinirea aderării Moldovei și apărarea democrației dumneavoastră sunt același act de rezistență. Suntem aproape de finalul acestui drum”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
Campania „Masa Bucuriei”, cea mai longevivă inițiativă de solidaritate socială, lansată: „O chemare la bunătate și solidaritate”
Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei
BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
Zonele rurale din R. Moldova vor fi promovate în cadrul unui parteneriat pentru dezvoltarea turismului
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chișinău. Extinderea colaborării în domeniile educației și culturii, pe agendă
Kremlinul îl somează pe Zelenski să renunțe „imediat” la Donbas
Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia și o angajată din cadrul partidului „Șor” vor fi judecați pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
VIDEO // Chișinăul va găzdui trei meciuri internaționale de rugby
Noi reguli pentru programele de master: persoanele exmatriculate pentru abateri grave nu vor putea fi restabilite la studii