Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
Un număr de 561 de primării din Republica Moldova au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, numărul reprezentând 63% din totalul primăriilor din țară. Dintre primăriile care au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, 65,3% au sub 3.000 de locuitori. Rezultatele au fost prezentate, astăzi, de Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
„Faptul că 63% din primării au finalizat acest proces arată foarte clar că amalgamarea voluntară a fost și este acceptată de aleșii locali. Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente. Cetățenii așteaptă lucruri simple: apă curgătoare la robinet, sanitație, drumuri practicabile și iluminat stradal”, a subliniat șeful Cancelariei de Stat.
Pentru susținerea comunităților care au ales amalgamarea voluntară sunt prevăzute 4,5 miliarde de lei. Cele mai mari stimulente sunt prevăzute pentru Ungheni – peste 157,5 milioane de lei pentru 10 unități administrative teritoriale (UAT), Călărași – peste 116,6 milioane de lei pentru 14 UAT-uri, Rezina – peste 85,3 milioane de lei pentru 9 UAT-uri și Rîșcani – peste 72,6 milioane de lei pentru 7 UAT-uri.
Amalgamarea contribuie și la formarea unor comunități mai mari. De exemplu, municipiul Ungheni va crește de la 26,5 mii la peste 42,3 mii de locuitori, iar orașul Călărași – de la 9,5 mii la 26,8 mii de locuitori.
Următoarea etapă va viza 254 de primării, care vor trece la amalgamarea normativă. Primăriile cu o populație de peste 3.000 de locuitori nu au obligația de a participa la proces, amalgamarea fiind în cazul lor opțională. În rezultat, în anul 2027, numărul primăriilor va ajunge, estimativ, la 292.
-
„Faptul că în acest an sute de aleși locali au purtat discuții, negocieri și și-au asumat această decizie deloc ușoară arată încă o dată o lecție de maturitate politică. În luna septembrie vom supune consultărilor publice pachetul legislativ aferent amalgamării normative, iar ulterior acesta urmează să fie înaintat Parlamentului spre adoptare în toamna acestui an”, a menționat Secretarul general al Guvernului.
-
Reforma administrației publice locale a fost lansată de Guvern la începutul anului 2026 și urmărește consolidarea capacității administrative a primăriilor și îmbunătățirea serviciilor publice.
- - -
Reformele democratice și parcursul european al Republicii Moldova, discutate de președintele Parlamentului și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Igor Grosu s-a întâlnit cu Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia la Chișinău
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Republicii Lituania, Tadas Valionis
Ambasadorul Lituaniei, Tadas Valionis, decorat cu „Ordinul de Onoare”
Întrevederea Președintei Maia Sandu cu membrii Comitetului Politic al NATO
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale, despre dezvoltarea sectorului în Republica Moldova
59 de tineri au încheiat programul de stagii plătite în serviciul public
Starea de alertă în sectorul energetic și în domeniul hidrologic, prelungită cu 30 de zile
Guvernul susține introducerea licențierii la importul de culturi cerealiere și oleaginoase până la 31 octombrie 2026
Guvernul va sprijini incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, în baza unui Program național pentru anii 2026-2030
29 de proiecte noi de dezvoltare regională, incluse în Documentul unic de program 2025-2027
Guvernul uniformizează treptat regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare cu ambasadorul Regatului Belgiei în Republica Moldova
Lipsa sediilor proprii rămâne principalul impediment în pregătirea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
Deputații se întrunesc joi în prima ședință plenară a sesiunii de toamnă. Pe agendă sunt 17 proiecte
Guvernul a alocat suplimentar un miliard de lei pentru proiecte de dezvoltare regională și locală
Profesorii nu vor mai fi obligați să reconfirme periodic gradele didactice: noile reguli aprobate de MEC
CEC a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare a alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
CFM a transportat în august peste 46 mii de tone de mărfuri la export și în tranzit
Ministrul Mihai Popșoi respinge acuzațiile ambasadorului agreat al Rusiei: „Republica Moldova investește în apărare pentru a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială”
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
Energocom: prețul gazului natural pe bursa europeană continuă să crească
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Chișinăul va transmite Rusiei o notă de protest privind deschiderea neautorizată a unor secții de vot pentru alegeri. Mihai Popșoi: „Reprezintă un demers neprietenos”
Directorul INP, Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești. Sistemul de monitorizare electronică va fi reformat
Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
Spațiile Editurii „Universul” vor fi transformate într-un centru modern pentru cultură și industrii creative