ro

 

Oficial
16 Iulie, 2026 / 07:42
/ 24 Iunie, 2026

Angajații din educație, care activează în instituții reorganizate, vor beneficia de transport

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Angajații din educație care se transferă sau se reangajează în contextul reorganizării instituțiilor de învățământ, vor putea beneficia de transport spre noul loc de muncă. Extinderea mecanismului de transport școlar, aplicat pentru elevi, a fost aprobată de Guvern.

Măsura vizează personalul de conducere, cadrele didactice și personalul didactic auxiliar din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal reorganizate. Scopul este de a sprijini mobilitatea personalului din educație și de a menține cadrele calificate în sistem.

De asemenea, potrivit proiectului, elevii cu dizabilități vor beneficia de transport indiferent de distanța până la instituția de învățământ, în funcție de necesitățile individuale.

„În acest an, din bugetul de stat, 57 de autobuze merg către școlile noastre, ca să putem asigura suplimentar transportarea a peste 1000 de elevi, începând cu luna septembrie”, a menționat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru

/ Acum 5 zile

În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie

/ Acum 5 zile

Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova

/ Acum 5 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația

/ Acum 5 zile

Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius

/ Acum 5 zile

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău

/ Acum 5 zile

Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană

/ Acum 6 zile

Vizita de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile Copanca și Grădinița din raionul Căușeni

/ Acum 6 zile

Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius

/ Acum 6 zile

Discuții cu reprezentanții Consiliului Norvegian pentru Refugiați privind activitățile desfășurate în Republica Moldova

/ Acum 6 zile

Aproape 360 de mii de locuitori din regiunea transnistreană posedă cetățenia Republicii Moldova