ro

 

Oficial
23 Septembrie, 2026 / 18:54
/ Acum 1 oră

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 24 septembrie

Parlamentul Republicii Moldova
parlament.md

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 24 septembrie. Deputații vor examina 17 proiecte de lege, dintre care 8 sunt marcate cu sigla UE.

În lectura a doua urmează să fie examinate proiectul de lege privind combaterea procedurilor judiciare abuzive împotriva mobilizării publice, precum și proiectul privind modificarea Legii cu privire la Curtea Constituțională. Tot în lectura a doua vor fi examinate proiectul de lege privind reglementarea exercitării profesiunilor medico-sanitare și farmaceutice, proiectele de modificare a cadrului normativ privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și decontare a instrumentelor financiare și privind liberalizarea parțială a reglementării valutare.

În prima lectură, deputații vor examina proiecte care vizează modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică din municipiile Chișinău și Bălți, comunitățile de energie, dezvoltarea producției de energie din surse regenerabile și a pieței biocarburanților.

Pe agenda ședinței plenare se regăsește și proiectul de ratificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind construirea, exploatarea, întreținerea și repararea infrastructurilor de transport de interes strategic. De asemenea, Parlamentul urmează să examineze în prima lectură proiecte privind independența Băncii Naționale a Moldovei, reabilitarea victimelor infracțiunilor, apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă, integrarea străinilor în Republica Moldova, controlul tutunului, dezvoltarea sistemului de asistență socială, digitalizarea serviciilor sociale și dezvoltarea profesională a personalului.

Ședința plenară va avea loc joi, 24 septembrie, începând cu ora 10:00. Ordinea de zi poate fi consultată pe site-ul Parlamentului, iar ședința va putea fi urmărită în direct pe pagina de Facebook și canalul de YouTube ale Parlamentului, precum și pe pagina web oficială a instituției.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Victimele infracțiunilor vor avea acces mai simplu la sprijin și despăgubiri

/ Acum 1 zi

Arcul de Triumf din Chișinău va fi restaurat

/ Acum 1 zi

Guvernul a început reorganizarea administrației publice centrale pentru reducerea cheltuielilor 

/ Acum 1 zi

Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile

/ Acum 1 zi

Consiliul Național de Securitate a aprobat o serie de măsuri pentru asigurarea aprovizionării continue cu resurse energetice și pregătirea țării pentru sezonul rece

/ Acum 2 zile

Mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei, Myles Geiran 

/ Acum 2 zile

Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu noua ambasadoare a Republicii Austria în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

„Europa la tine acasă” – dialogul despre parcursul european continuă la Ungheni

/ Acum 2 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu membrii Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe

/ Acum 2 zile

Spectacolul documentar „Noaptea scrisă cu roșu” va fi prezentat în scuarul Parlamentului

/ Acum 2 zile

Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Senatului Republicii Cehe

/ Acum 2 zile

Consiliul Național de Securitate se reunește luni, 21 septembrie

/ Acum 3 zile

Discursul la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială