Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru
Astăzi, 3 aprilie 2026, în format de videoconferință, a avut loc a doua ședință din anul curent a Grupurilor de lucru pentru ocrotirea mediului, cu participarea experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului.
Pe parcursul întrunirii, experții din cadrul Ministerului Mediului, Agenției de Mediu, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Instituției Publice Administrația Națională „Apele Moldovei” și Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice subordonat Agenției „Moldsilva” au abordat subiecte cu privire la aplicarea pe întreg teritoriul țării a prevederilor legislației naționale în domeniul protecției mediului și au discutat probleme referitoare la poluarea apelor de suprafață ca urmare a pătrunderii impurităților nocive de natură anorganică și organică, realizarea managementului eficient al crizelor ecologice, protecția aerului atmosferic, a apelor și a mediului acvatic, gestionarea eficientă a fondului forestier și a emisiilor de poluanți.
De asemenea, în cadrul ședinței au fost abordate aspecte ce vizează activitățile desfășurate în scopul reducerii riscurilor de poluare a bazinului râului Nistru și îmbunătățirii calității apelor de suprafață, implementarea proiectelor ce țin de reconstrucția și construcția stațiilor de epurare, protecția resurselor biologice acvatice, combaterea braconajului, precum și conformarea la prevederile cadrului normativ național în domeniul mediului a activităților agenților economici din stânga Nistrului, înregistrați la Agenția Servicii Publice.
Un subiect aparte discutat a vizat măsurile întreprinse de Chișinău în vederea gestionării crizei ecologice cauzate de deversările de poluanți în râul Nistru, ca urmare a atacurilor Federației Ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, fapt ce a generat riscuri majore pentru mediul înconjurător și securitatea alimentării cu apă a populației de pe ambele maluri ale Nistrului. Respectiv, a fost subliniată importanța cooperării internaționale în gestionarea situațiilor de criză, fiind evidențiate efectele pozitive imediate ale activării Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, materializate prin intervenția promptă a României, care a acordat sprijinul necesar pentru diminuarea impactului asupra mediului și consolidarea capacităților de răspuns.
În contextul demarării în Republica Moldova, în anul 2026, a Inventarului Forestier Național, realizat cu sprijinul financiar al partenerilor de dezvoltare, reprezentanții Tiraspolului au fost informați despre aspectele organizatorice și tehnice ale activităților preconizate, precum și despre beneficiile includerii în procesul de inventariere a fondului forestier din stânga Nistrului. În acest sens, a fost oferit sprijinul pentru realizarea în regiune a unor proiecte de împădurire ce urmăresc regenerarea suprafețelor forestiere și restaurarea ecosistemelor, cu accent pe terenurile degradate. În scopul implementării eficiente a inițiativei vizate, a fost accentuată necesitatea asigurării accesului nestingherit în regiune al specialiștilor din cadrul Ministerului Mediului, precum și prezentarea de către Tiraspol a tuturor datelor deținute cu privire la infrastructură și fondul forestier.
Totodată, cu referire la implementarea în stânga Nistrului a proiectelor de mediu cu asistența partenerilor externi de dezvoltare, a fost relevat că toate activitățile aferente urmează a fi întreprinse exclusiv de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, care își vor asuma, în acest sens, angajamentele internaționale corespunzătoare.
La finele ședinței, experții din partea Chișinăului au remarcat posibilitatea realizării în viitorul apropiat în regiune a unor proiecte de infrastructură inclusiv prin intermediul Fondului de convergență, care va fi alimentat atât din surse interne, cât și din contribuții externe, precum și din taxele achitate de către agenții economici din stânga Nistrului.
Pe parcursul reuniunii, discuțiile purtate de experți s-au desfășurat în mod constructiv, fiind menționată deschiderea pentru realizarea schimbului de informații și soluționarea problemelor existente în domeniul protecției mediului.
Igor Grosu, la Conferința președinților parlamentelor statelor candidate la aderarea la UE: „Avem parcursuri diferite, dar aceeași direcție: o Europă mai unită, mai democratică și mai sigură”
Uniunea Europeană rămâne destinația principală pentru exporturile de mărfuri efectuate de către agenții economici din regiunea transnistreană
Eugeniu Osmochescu a fost numit Prim-ministru interimar al Republicii Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de numire în calitate de prim-ministru interimar a domnului Eugeniu Osmochescu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!”
„Să le cinstim jertfa trăind cu aceeași demnitate, astfel încât niciodată acest popor să nu mai fie ridicat noaptea din casă și deportat” – Președinta Maia Sandu la mitingul-requiem dedicat victimelor deportărilor regimului comunist
Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană
Președinta Maia Sandu va susține o conferință de presă astăzi, 3 iulie
Prestații sociale în valoare de 76,3 milioane de lei au fost oferite cetățenilor Republicii Moldova, cu domiciliu în regiunea transnistreană, în primul semestru al anului 2026
Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda
20 de școli-model vor fi modernizate capital: Guvernul a aprobat ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și BEI
Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO
Republica Moldova își pregătește specialiștii pentru provocările integrării europene, prin schimb de experienţă cu România
Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice
FOTO // Tradițiile și obiceiurile de vară au prins viață la Telenești, în cadrul Festivalului „Hora Sânzienelor”
Locuitorii capitalei ar putea achita mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare: furnizorul a depus la ANRE cerere de majorare a tarifului
FOTO // Digitalizarea serviciilor publice la Ungheni va fi sprijinită de o expertă Microsoft din SUA
Încasările Fiscului la buget au ajuns la 1,1 miliarde de lei în ultima săptămână
Prima ședință de lucru prezidată de Mitropolitul Antonie: Activitatea pastorală și parteneriatele cu instituțiile, printre priorități
Mihai Popșoi: „Planul de Acțiuni al Consiliului Europei reprezintă o investiție strategică în consolidarea democrației și statului de drept”
Fermierii, îndemnați să ia măsuri împotriva atacurilor mistreților asupra culturilor agricole
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 300 de mii de lei în cazul unui fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău
Uniunea Europeană şi Marea Britanie impun sancţiuni Moscovei din cauza atacurilor cibernetice
VIDEO // Inspectorii de mediu intensifică verificările în cazul deșeurilor descoperite în raionul Criuleni
CSJ menține decizia CSM în cazul Ruxandei Pulbere. Fosta judecătoare nu a promovat evaluarea externă
VIDEO // Încărcătura explozivă din drona căzută la Copanca a fost detonată controlat de geniștii Armatei Naționale
Cronica ARHIVELOR // Petre Ștefănucă, cercetătorul care a valorificat patrimoniul cultural al Basarabiei