ro
Oficial
03 Martie, 2025 / 11:58
/ Acum 5 zile

Guvernul îmbunătățește accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare și simplifică procedurile pentru sprijinul de stat

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Sectorul privat va beneficia de condiții mai bune de finanțare din partea statului. Guvernul a aprobat o hotărâre care are drept scop eficientizarea programelor de stat pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM). 

 

Noile măsuri vor facilita accesul afacerilor la finanțare, fiind redusă birocrația și încurajată dezvoltarea economică. Reglementările urmăresc uniformizarea prevederilor celor șapte programe de stat pentru ÎMM-uri și eliminarea discrepanțelor privind cumularea sprijinului financiar, care limitează accesul întreprinderilor la resurse.

 

În același timp, modificările au drept scop creșterea transparenței și stimularea competitivității economice. Astfel, manualele operaționale și ghidurile de înscriere la programe, care vor conține îndrumări clare cu privire la criteriile de eligibilitate și procesul de monitorizare, vor fi publicate pe pagina oda.md.

 

Totodată, vor fi incluse servicii de consultanță pentru planificarea afacerii și obținerea finanțării, ceea ce va facilita accesul ÎMM-urilor la resurse financiare și suport pentru dezvoltarea afacerilor. 

 

La fel, vor fi integrate reglementări care vor permite întreprinderilor fără resurse suficiente să acopere cofinanțarea din Fondul de garantare a creditelor sau prin instrumente financiare oferite de Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM). 

 

Prin urmare, întreprinderile vor putea combina finanțarea din granturi și credite, ceea ce va crește accesul la resurse pentru investiții și va spori competitivitatea și productivitatea ÎMM-urilor.

/ Acum 14 ore

Premierul polonez remarcă un „consens generalizat” al europenilor de a continua ajutorul militar pentru Ucraina

/ Acum 17 ore

Summit organizat la Londra, cu participarea liderilor din mai multe țări: Europa trece printr-un „moment unic” pentru „securitatea sa”

/ Acum 19 ore

Igor Grosu, de Ziua Memoriei și Recunoștinței: „Suntem un popor care știe să-și apere cu demnitate istoria și țara”

/ Acum 20 ore

Mărturiile unui tânăr din Cocieri, al cărui tată a luptat în războiul de pe Nistru. „Povestea familiei mele este istoria noastră, a tuturor. O istorie tragică pe care o purtăm cu noi, pentru a nu mai permite repetarea ei”

/ Acum 20 ore

Mesajul Președintei Maia Sandu la ceremonia consacrată Zilei Memoriei și Recunoștinței

/ Acum 20 ore

La 33 de ani de la războiul de pe Nistru, șefa statului a participat la evenimentele dedicate memoriei celor care au luptat pentru apărarea Republicii Moldova

/ Acum 21 ore

Cetățenii, invitați să viziteze expoziția în aer liber dedicată eroilor care au luptat pentru suveranitatea Republicii Moldova. Daniel Vodă: „Să onorăm împreună veteranii noștri”

/ Acum 21 ore

Amintiri din Războiul de la Nistru. Ion Grigoriac: „M-a impresionat eroismul, băieții erau foarte dârji”

/ Acum 21 ore

Premierul Dorin Recean a participat la evenimentele de comemorare a eroilor războiului de pe Nistru: „Pacea ne unește, iar alegerea noastră este clară – un viitor al libertății, democrației și respectului pentru suveranitatea națională”

/ Acum 21 ore

În lăcașurile sfinte din țară au fost oficiate slujbe de pomenire pentru cei care au căzut în războiul de pe Nistru

Vezi mai multe