Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei
La 12 octombrie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a primit-o într-o vizită de curtoazie pe Anne Kjersti Amundsen, ambasadoarea Regatului Norvegiei în Republica Moldova, căreia i-au fost transmise felicitări și succese în realizarea mandatului preluat.
În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă cele mai importante evenimente și evoluții pe dosarul transnistrean, situația dificilă a drepturilor omului în raioanele de est ale țării și măsurile întreprinse de autoritățile constituționale pentru a asigura respectarea drepturilor și libertățile fundamentale ale locutorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. O atenție distinctă a fost acordată eforturilor Chișinăului de a promova politici eficiente de reintegrare sectorială, precum și a procesului de promovare a Fondului de convergență ce urmează a fi operaționalizat la începutul anului 2027.
Viceprim-ministrul a exprimat aprecierea pentru susținerea fermă a autorităților de la Oslo față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute de comunitatea internațională.
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun
Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură
Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei
Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale
Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum
Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
FOTO // Patru proiecte de dezvoltare locală au modernizat infrastructura comunei Zagarancea, Ungheni
STISC avertizează asupra unei campanii de atacuri de tip spear phishing, care vizează instituțiile guvernamentale. Cetățenii, îndemnați să respecte măsurile de securitate cibernetică
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică Clusterul 2 „Piața internă”: Mai multe oportunități de afaceri și acces la o piață de peste 450 de milioane de consumatori
FOTO // Primul monument în memoria romilor, victime ale Holocaustului urmează să fie ridicat la Cosăuți, Soroca
Restricții de circulație în contextul evenimentelor dedicate Hramului orașului Chișinău
Procurorii din Moldova și România vor face schimb de experiență privind investigarea dosarelor penale
Șapte spitale vor primi echipamente noi pentru păstrarea produselor sanguine
Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente
VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”
Peste 200 de școli din Moldova au acces limitat la lavoare pentru spălarea mâinilor, iar 543 au prea puține toalete
Condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical la Centrul de Sănătate Cotiujenii Mari
O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni
Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților