Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Astăzi, 15 octombrie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană.
Interlocutorii au trecut în revistă dinamica interacțiunii în platformele de dialog existente privind reglementarea transnistreană, starea generală a proceselor din regiune, viziunile Chișinăului privind modul de rezolvare a celor mai stringente probleme ce afectează locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, acțiunile prioritare pentru perioada apropiată.
Vicepremierul a informat despre etapele de promovare și de implementare a Fondului de convergență, care urmează să vină cu pârghii complementare de asistență pentru prestarea serviciilor publice esențiale cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliu în regiunea transnistreană și să contribuie la eliminarea disparităților dintre ambele maluri.
De asemenea, a fost abordată situația îngrijorătoare a drepturilor omului în regiune, fiind reiterată necesitatea mobilizării, în cooperare cu OSCE, a tuturor resurselor disponibile pentru asigurarea respectării și protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în conformitate cu standardele naționale și internaționale în domeniu.
Interlocutorii au reconfirmat deschiderea reciprocă pentru continuarea coordonării acțiunilor și susținerea procesului de reglementare pașnică și cuprinzătoare, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele frontierelor sale recunoscute internațional.
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”
Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova
Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului
Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun
Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
Dorin Junghietu, despre praguri noi pentru TVA la energie și finanțare suplimentară pentru eficiența energetică: „Autonomia locuințelor și companiilor poate reduce importurile”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Chișinăul are apă, dar sunt necesare soluții pentru captarea acesteia la niveluri mai mici”
Angajatorii pot primi subvenții de la stat pentru încadrarea șomerilor din grupurile vulnerabile. Sprijinul acoperă până la 80% din salariul de bază
Mai multe oportunități pentru IMM-uri. Legislația națională va fi armonizată cu acquis-ul european
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica din Piatra, între istorie și renaștere: mormintele familiei Lazo și icoanele salvate în perioada sovietică
Patrimoniul vitivinicol și tradițiile alimentare, reflectate într-o expoziție deschisă la Muzeul de Istorie
Ministrul Apărării, despre drona care a survolat teritoriul Republicii Moldovei: „Este al 95-lea caz de încălcare a spațiului aerian al țării noastre"
VIDEO // Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2026, deschise sub genericul „Teritoriul recoltei bogate”
VIDEO, FOTO // Moldova promovează soluțiile pentru reziliența climatică și dezvoltarea durabilă a viticulturii la Congresul Mondial al Viei și Vinului din China
Noi cazuri de escrocherie, înregistrate de poliție. Un bărbat din capitală a fost prejudiciat cu peste 1 milion de lei
GALERIE FOTO // MOLDAGROTECH și FARMER 2026 au reunit la Moldexpo producători și furnizori de tehnologii agricole
Ucraina susține că a distrus șase bombardiere Su-34M pe un aerodrom din regiunea Voronej
Igor Grosu după întâlnirea cu antreprenori moldoveni din Italia: „Putem face Moldova mai atractivă pentru investiții”
Autoritățile care cumpără vehicule prin proceduri de achiziții publice vor trebui să țină cont de impactul acestora asupra mediului și de eficiența energetică
FOTO // Emil Loteanu, omagiat printr-o expoziție cu circa 100 de documente la Biblioteca Națională
VIDEO // Prim-ministrul anunță simplificări pentru micii producători alimentari. Activitatea ar putea începe printr-o simplă notificare la ANSA