Planul de creștere al Republicii Moldova: Guvernul a aprobat mecanismul de implementare și monitorizare a Agendei de reforme
Reformele, susținute de Uniunea Europeană, vor fi realizate mai eficient, monitorizate mai riguros și coordonate mai bine între instituțiile responsabile. Guvernul a aprobat mecanismul de implementare și monitorizare a Agendei de reforme aferente Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027, precum și mecanismul de raportare către Comisia Europeană.
Documentul oferă instituțiilor responsabile reguli comune de lucru și de raportare, pentru a accelera implementarea reformelor. Prin acest mecanism, autoritățile vor avea responsabilități mai bine definite, proceduri unificate de raportare și un sistem mai clar de urmărire a progresului.
Un alt element important este creșterea transparenței în gestionarea fondurilor europene. Documentul prevede reguli mai stricte privind monitorizarea utilizării resurselor, prevenirea dublei finanțări, combaterea fraudelor și a conflictelor de interese.
Totodată, mecanismul va permite o coordonare mai bună cu instituțiile europene și o raportare pe deplin conformă cerințelor Comisiei Europene, ceea ce va sprijini valorificarea eficientă a sprijinului financiar oferit Republicii Moldova. Raportarea către Comisia Europeană va fi realizată semestrial, anual și ori de câte ori va fi necesar.
„Avem confirmări clare pe direcția reformelor. Declarația Comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, în cadrul unei reuniuni cu membri ai Parlamentului European, reflectă o evaluare pozitivă a progresului Republicii Moldova. Am ajuns la un nivel de implementare de 93% a reformelor asumate în cadrul Agendei de Reforme, în contextul Planului de Creștere. Este cel mai înalt nivel de implementare dintre toate statele candidate”, a declarat Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței de Guvern.
„O asemenea evaluare arată seriozitatea și hotărârea cu care Guvernul îndeplinește agenda de reforme și se aliniază la standardele europene, dar este și o dovadă a faptului că Republica Moldova își merită locul în familia europeană și că suntem gata să muncim înzecit pentru asta. Pentru prima parte a anului 2026 avem de realizat 15 măsuri de reformă, iar în a doua parte a anului - 40. Asta înseamnă că, în cadrul Guvernului, trebuie să avem o coordonare mai bună și o disciplină de implementare mai eficientă”, a spus Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
Amintim că, în octombrie 2024, Comisia Europeană a adoptat Planul de creștere pentru Republica Moldova, în valoare totală de 1,9 miliarde de euro. Fondurile sunt alocate în funcție de progresul realizat de țara noastră în implementarea reformelor.
În anul 2025, Republica Moldova a primit 289 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, prin Planul de creștere. Fondurile au fost orientate către reparația drumurilor locale în 100 de localități, modernizarea a 200 km de drumuri regionale și raionale, susținerea a peste 200 de proiecte locale și regionale, modernizarea cantinelor școlare, sprijin pentru antreprenori și agricultori, proiecte de mediu și eficiență energetică, precum și pentru reparația unor porțiuni strategice de cale ferată.
În anul 2026, după implementarea cu succes a 24 de reforme asumate, Republica Moldova a primit o nouă tranșă din Planul de Creștere – 189 milioane de euro, dintre care aproximativ 16 milioane de euro sunt destinate proiectelor investiționale.
Prestații sociale în valoare de 76,3 milioane de lei au fost oferite cetățenilor Republicii Moldova, cu domiciliu în regiunea transnistreană, în primul semestru al anului 2026
Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda
20 de școli-model vor fi modernizate capital: Guvernul a aprobat ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și BEI
Președinta Maia Sandu a anunțat măsuri ca urmare a abuzurilor depistate la MoldATSA
Declarațiile Președintei Maia Sandu privind măsurile anunțate în urma abuzurilor depistate la MoldATSA
116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027
Mai multă siguranță rutieră: Guvernul stabilește reguli mai clare pentru supravegherea pieței vehiculelor rutiere
Victimele traficului de ființe umane vor beneficia de mai multă protecție și asistență mai rapidă
Condiții mai bune pentru afacerile din nordul țării, în Parcul Industrial Multifuncțional din Ocnița
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu reprezentanta specială a Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană
Președinta Maia Sandu a conferit „Ordinul Onoarei” viceministrei pentru afaceri europene a Republicii Cipru
Vicepremierul în exercițiu Mihai Popșoi pentru agenția de presă Xinhua: „Relațiile și cooperarea dintre Republica Moldova și China au un potențial semnificativ de dezvoltare”
Organizațiile necomerciale pot obține finanțare de până la 750.000 de lei pentru proiecte turistice
Serghei Lavrov susține că Rusia va continua războiul în Ucraina până când va atinge obiectivele cerute de Putin în 2024
SATUL EUROPEAN // Educație în condiții europene la Recea: trei proiecte au modernizat infrastructura școlară
Semințele de floarea-soarelui și cablurile, în topul exporturilor Republicii Moldova în prima jumătate a anului
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Opoziția parlamentară boicotează consultările demarate de șefa statului pentru desemnarea noului prim-ministru
FOTO // Tradiția și grija pentru mediu s-au întâlnit la atelierul creativ „Fii EtnoEco”
Cronica ARHIVELOR // Dionisie Tanasoglu, fondator al alfabetului găgăuz și primul rector al Universității din Comrat
Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană
Un bărbat din Chișinău a primit doi ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și fără permis
FOTO // Delegații parlamentare din Franța și Polonia, în vizită la Chișinău pentru susținerea parcursului european al R. Moldova
VIDEO // Grup infracțional, destructurat în sudul țării. Cinci persoane, arestate pentru trafic de droguri
VIDEO // Plata arendei pentru lacuri va fi actualizată printr-un nou regulament
Autoritățile intensifică măsurile de prevenire a incendiilor și a cazurilor de înec în zona Prutului
Un tânăr de 18 ani a decedat după un accident rutier produs la Cahul