Premierul Vasile Tofan, după ședința CNMC: „Vom interveni înainte ca problemele să se transforme în crize mai mari, vom proteja oamenii și vom asigura continuitatea serviciilor”
Comisia Națională de Management al Crizelor s-a întrunit, astăzi, în ședință pentru a coordona răspunsul autorităților la riscurile din sectoarele energetic și hidrologic, după instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile.
„Am venit la Guvern să construim și să facem reforme. Dar un Guvern responsabil trebuie să reacționeze și la crize. Trebuie să intervenim înainte ca problemele să se amplifice și înainte ca ele să afecteze oamenii”, a declarat Premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței de presă susținute după ședința CNMC.
Referindu-se la situația de pe piața carburanților, șeful Executivului a menționat că aceasta este influențată de creșterea prețurilor internaționale, întreruperea livrărilor de țiței prin terminalul Novorossiisk, conflictul din Orientul Mijlociu, dificultățile de transport pe Dunăre și măsurile adoptate de unele state din regiune privind reexporturile. În aceste condiții, obiectivul Guvernului este asigurarea continuității aprovizionării cu motorină, fără a expune populația și agricultorii unor scumpiri nejustificate.
„Trebuie să găsim un echilibru. Nu vrem prețuri artificial de mici și stații goale, dar nici nu vom accepta prețuri necontrolate și profituri făcute pe seama crizei”, a subliniat Premierul.
În acest sens, Comisia Națională de Management al Crizelor a decis ajustarea temporară, pentru 30 de zile, a formulei de calcul utilizate la stabilirea prețului plafon pentru motorină. Tot pentru această perioadă, marja va fi majorată cu echivalentul a 25 de dolari pe tonă, adică aproximativ 37 de bani pe litru. Premierul a precizat că importatorii au solicitat o majorare mai mare, însă Guvernul nu va permite creșteri nejustificate.
Totodată, au fost aprobate măsuri pentru fluidizarea importurilor, prioritizarea vămuirii produselor petroliere, crearea unor benzi dedicate la frontieră pentru cisterne și acordarea accesului prioritar la transportul feroviar. Exporturile și reexporturile vor fi limitate astfel încât volumele necesare pieței interne să rămână în Republica Moldova.
De asemenea, vânzarea motorinei în recipiente mai mari de 40 de litri va fi limitată temporar, cu excepții pentru agricultori, iar instituțiile publice își vor reduce consumul de motorină cu 20%, fără a afecta funcționarea serviciilor esențiale.
În ceea ce privește situația hidrologică, Premierul a atras atenția asupra nivelului critic al apei din Nistru și al lacurilor de acumulare și a precizat că prioritatea autorităților este asigurarea alimentării cu apă potabilă.
„Prioritatea este apa potabilă pentru oameni. Trebuie să știm din timp ce alternative avem și cât de repede pot fi activate, astfel încât orice risc să poată fi gestionat fără întreruperea serviciilor esențiale”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.
Autoritățile vor monitoriza permanent nivelul și calitatea apei, vor verifica sursele alternative de alimentare și vor actualiza planurile de continuitate pentru operatorii de apă, astfel încât eventualele perturbări să poată fi gestionate operativ.
În încheiere, premierul a subliniat că autoritățile vor urmări zilnic evoluția stocurilor de motorină, importurile, situația din stațiile PECO, debitul Nistrului și alimentarea cu apă.
„Vom interveni înainte ca problemele să se transforme în crize mai mari. Asta înseamnă un Guvern responsabil. Scopul nostru este să protejăm oamenii, să asigurăm continuitatea serviciilor și să menținem funcționarea normală a țării”, a menționat Prim-ministrul.
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman
Vicepremierul Valeriu Chiveri a discutat cu directorii celor opt instituții de învățământ cu predare în limba română despre admitere și pregătirea noului an de studii
Peste 2.400 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice
Progresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei
Noii membri ai Cabinetului de miniștri au fost prezentați echipelor din ministere
Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor
Mai multă echitate în sistemul de protecție socială: Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de căsătoria părinților
Noi măsuri pentru digitalizarea justiției: mai multe proceduri vor fi realizate electronic
Cetățenii vor avea un rol mai activ în luarea deciziilor: Guvernul aprobă reguli noi pentru consultare și inițiativă civică
Reguli mai clare la acordarea ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova
Școlile vor trece în subordinea MEC. Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”
Noul cabinet de miniștri a depus jurământul în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu
Guvernul condus de Prim-ministrul Vasile Tofan a depus jurământul de învestire
Guvernul condus de Vasile Tofan va depune miercuri jurământul de învestire
VIDEO // Cinci suspecți, printre care cetățeni străini, reținuți de poliție pentru escrocherii. Prejudiciul se ridică la peste un milion de lei
FOTO // Condiții mai bune pentru studenții de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”: un cămin a fost modernizat cu sprijinul Băncii Mondiale
Deputații se întrunesc joi în ultima ședință din această sesiune. Pe ordinea de zi sunt incluse 33 de proiecte
„Noua Speranță”, expoziția semnată de artistul plastic Roman Tolici, vernisată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
În Republica Moldova va fi marcată Ziua Antrenorului
VIDEO // Percheziții la Căușeni. Doi tineri din satul Opaci, cercetați pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu Ambasadorii acreditați în Republica Moldova: „Vrem să transformăm sprijinul extern în investiții și oportunități pentru cetățeni”
Prioritățile europene ale R. Moldova, discutate de Cristina Gherasimov cu ambasadorul României
Ministrul Energiei, în vizită la Stația Electrică Chișinău: „Suntem în etapa finală. Darea în exploatare a proiectului este planificată pentru sfârșitul verii”
Noi reguli de circulație în Grecia. Autoritățile înăspresc sancțiunile pentru abaterile care pun în pericol siguranța rutieră
Ion Prisăcaru preia conducerea interimară a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Peste 30 000 de euro și 50 000 de hrivne ucrainene, ridicate de vameși în postul Giurgiulești - Galați
Republica Moldova va moderniza 134 de kilometri de drum, cu finanțare oferită de BERD
Două sisteme de irigare din centrul și sudul țării vor fi modernizate cu finanțare de la BERD
Ion Purice a câștigat concursul pentru funcția de director al Spitalului Raional Hâncești
VIDEO // Stocurile de carburanți, suplinite cu noi importuri de benzină și motorină