Președinta Maia Sandu a discutat cu o delegație de senatori cehi despre parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe, formată din președintele Comisiei, Pavel Fischer, vicepreședintele Comisiei, Marek Ošťádal, și senatorul Tomáš Czernin. Discuțiile s-au axat pe sprijinul Cehiei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe cooperarea în domeniul securității și pe proiectele de asistență pentru dezvoltare.
Șefa statului a mulțumit Cehiei pentru susținerea parcursului european al țării noastre și pentru sprijinul acordat în avansarea reformelor. Președinta și-a exprimat încrederea că parteneriatul dintre cele două țări se va consolida în continuare, pe măsură ce Republica Moldova avansează spre aderarea la Uniunea Europeană.
Dialogul politic bilateral s-a intensificat în ultimii ani, cu vizite reciproce la nivel de șefi de stat și de miniștri. Luna trecută, Senatul ceh a adoptat, la inițiativa senatorului Pavel Fischer, o rezoluție privind importanța Republicii Moldova pentru stabilitatea regională și perspectivele sale de aderare la Uniunea Europeană. Documentul confirmă sprijinul larg de care se bucură în Cehia parcursul european al țării noastre.
Republica Moldova este una dintre țările prioritare ale asistenței cehe pentru dezvoltare. Cehia sprijină, printre altele, reforma RESTART, prin care este modernizat sistemul de asistență socială, și compensațiile la facturile de energie pentru familiile cu venituri modeste, acordate prin Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. De asemenea, Cehia oferă ajutor umanitar și financiar pentru refugiații din Ucraina aflați în Republica Moldova.
Delegația Senatului Republicii Cehe se află în Republica Moldova în perioada 21–23 septembrie. Programul vizitei include întrevederi cu reprezentanți ai Parlamentului, ai Guvernului și ai instituțiilor de securitate, axate pe cooperarea bilaterală, situația de securitate din regiune și parcursul european al Republicii Moldova.
„Arta prinde viață” – expoziție imersivă găzduită de Parlament
Datele Recensământului 2024, valorificate în elaborarea politicilor publice
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
Premierul a vizitat Hotelul „Zarea”: „Ne dorim o licitație transparentă și cât mai mulți ofertanți”
O nouă ediție a programului „Sub cușma lui Guguță” a fost lansată la Parlament
Reforma recrutării în funcția publică: de la cadrul legal la implementare
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 17 septembrie 2026
Roman Roșca a preluat conducerea Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova
Funcționarea fermelor mici în intravilanul localităților va fi reglementată prin lege
Republica Moldova aderă la o convenție din domeniul protecției mediului marin
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Suediei
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Directorul BERD pentru Ucraina și Moldova, Arvid Tuerkner
Votat în prima lectură: Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026
Noi etichete energetice pentru electrocasnice: consumatorii vor avea acces facilitat la informațiile despre consumul de energie
Conducerea Energocom a decis să renunțe la o parte din plățile salariale și să amâne o serie de investiții, cu economii estimate la 17,5 milioane de lei
Mihai Popșoi a discutat la New York cu omologii din Chile și Tunisia despre extinderea cooperării bilaterale
Expoziția „CLARA – Artă pentru prevenție” deschide la Chișinău un program de evenimente despre corp și sănătate
Rusia a instituit stare de asediu la granița cu Estonia
Elevi din 12 școli studiază o nouă disciplină opțională, care permite aplicarea practică a cunoștințelor
Veneția ar putea majora până la 50 de euro taxa de acces pentru turiști
Schimbări în prestarea serviciilor cadastrale: din 1 octombrie, în unele localități, acestea vor fi disponibile doar la sediile Cadastrului Bunurilor Imobile
Senatorul ceh Pavel Fischer: „Moldova își are locul la masa europeană și este parte a proiectului european”
FOTO // Turiștii pot descoperi specificul arhitectural al Orheiului Vechi prin intermediul unui nou ghid
Resursele alocate pentru educația incluzivă vor crește: banii vor fi repartizați școlilor în funcție de numărul copiilor care au nevoie de sprijin
FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Prepeleacul”, obiectul neobișnuit care păstrează o parte din istoria satului Iurceni
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, despre situația pe Nistru: „Acumulările de apă sunt de trei ori mai mici decât deversările, iar situația s-a agravat”
Fostul director și trei angajați ai Centrului de Plasament din Bădiceni vor ajunge pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane cu dizabilități
Administratorul unei companii a fost reținut de CNA într-un dosar de escrocherie și spălare de bani
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, despre instituirea stării de urgență: „Trebuie să fim pregătiți să intervenim rapid”