ro

 

Oficial
01 Aprilie, 2026 / 22:16
/ 26 Noiembrie, 2025

Președinta Maia Sandu, alături de Președintele Parlamentului Igor Grosu și Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a participat la recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a României

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, împreună cu Președintele Parlamentului Igor Grosu și Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la recepția oferită de Ambasada României la Chișinău cu prilejul Zilei Naționale a României.

În mesajul său adresat oficialilor și invitaților prezenți, șefa statului a subliniat importanța momentului istoric de la 1 decembrie 1918 și valorile care au stat la baza Marii Uniri – pacea, libertatea și democrația – valori aflate astăzi sub presiunea unui context de securitate tot mai dificil. Președinta Sandu a menționat că în Republica Moldova, România și toată Europa „trăim sub presiunea unui război brutal la hotarele noastre, ale cărui consecințe ajung până în satele și gospodăriile noastre”, subliniind necesitatea consolidării rezilienței în fața atacurilor hibride.

Șefa statului a evidențiat sprijinul constant al României pentru Republica Moldova și rolul crucial al proiectelor comune – de infrastructură, energie și conectivitate – în întărirea rezilienței celor două maluri ale Prutului. Totodată, Președinta a reiterat că întărirea rezilienței comune se sprijină pe avansarea  a Republicii Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană, proces în care România rămâne cel mai ferm avocat al țării noastre. 

„Pe termen lung vom putea consolida reziliența noastră comună doar prin ancorarea fermă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană – un parcurs pe care România îl sprijină cu consecvență și determinare”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Ziua Națională a României este marcată anual la 1 decembrie, dată care comemorează adoptarea Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia în 1918.

Discursul Președintei Maia Sandu poate fi accesat aici.

 

 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Vizita de lucru a Președintei în Finlanda se amână pentru o dată ulterioară

/ Acum 2 zile

Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Jaromir Plisek

/ Acum 2 zile

Întrevederea șefei statului cu delegația Comisiilor pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia

/ Acum 2 zile

Programul Interreg Europe în Republica Moldova: oportunități de finanțare și cooperare interregională

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu va efectua vizite în Finlanda și Letonia

/ Acum 4 zile

Republica Moldova revine la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică

/ Acum 4 zile

Guvernul se alătură inițiativei internaționale „Ora Pământului”

/ Acum 5 zile

Accelerarea reformelor în justiție – în centrul discuțiiilor Președintei Maia Sandu cu Michael McGrath, Comisarul european pentru justiție

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept

/ Acum 5 zile

Sesiune de informare privind Apelul URBACT Rețele de Acțiune

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministrul Economiei al României, Irineu Darău

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la Adunarea Generală a Judecătorilor: „Oamenii vor ca legea să stea în capul mesei”

/ Acum 5 zile

Discursul Președintei Maia Sandu la Adunarea Generală a Judecătorilor