
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatoare din Grupul de prietenie Moldova–Franța
Astăzi, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la Chișinău, cu senatoarele Véronique Guillotin și Nadia Sollogoub, membre ale Grupului de prietenie Moldova–Franța din Senatul Franței, aflate în vizită de lucru.
Șefa statului a evidențiat relația apropiată cu Franța, sprijinul acesteia pentru aderarea Moldovei la UE și cooperarea economică. Președinta a subliniat, totodată, importanța sprijinului european în procesul de modernizare a țării și în protejarea democrației în fața ingerințelor străine.
Președinta Maia Sandu a mulțumit și pentru susținerea acordată diasporei moldovenești din Franța, o comunitate activă care contribuie la dezvoltarea ambelor economii. În acest context, șefa statului a salutat semnarea acordurilor privind protecția socială și conversia permiselor de conducere, care, odată ratificate, vor aduce beneficii concrete moldovenilor stabiliți în Franța.
Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu reprezentanții Misiunii Uniunii Europene de Parteneriat în Moldova
Primul summit Moldova – Uniunea Europeană va avea loc pe 4 iulie la Chișinău
Peste o mie de copii din țară vor vizita Președinția în cadrul Programului educațional „Excursia Europeană”, lansat de Guvern
Rolul funcționarilor publici în societate, apreciat de conducerea țării. 120 de angajați, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului
Șefa statului i-a felicitat pe angajații din serviciul public cu ocazia Zilei Funcționarului Public, marcată pe 23 iunie
A doua ediție a Programului „Excursia Europeană”, lansată de Guvern. Peste 1300 de copii vor beneficia de un program educațional la Chișinău
Guvernul extinde categoriile de beneficiari ai ajutorului unic de 5000 de lei
Noi modificări pentru susținerea producțiilor cinematografice autohtone
30,8 milioane de euro vor fi alocate pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava
Polonia reintroduce controalele la frontierele cu Germania şi Lituania. Ce spune cancelarul Merz
Ucraina va primi de la FMI o nouă tranșă de jumătate de miliard de dolari
Alertă roșie de caniculă în Franța: regiunea pariziană, sub cele mai intense temperaturi din ultimii cinci ani
Germania oferă Moldovei un grant de 5,5 milioane de euro pentru proiecte strategice
CSAT: România va continua să sprijine Ucraina în lupta pentru apărarea suveranității sale.
Geniștii Armatei Naționale au neutralizat 22 de obiecte explozive din al Doilea Război Mondial în luna iunie
Trei localități din municipiul Chișinău vor beneficia de o rețea modernă de canalizare
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Marea Britanie: „Ideile și experiențele lor sunt extrem de valoroase”
Republica Moldova atinge un nou record de energie regenerabilă: pe 29 iunie, ponderea a depășit 48%
Luna iulie va fi cu temperaturi ridicate și precipitații reduse
Investițiile în eficiența energetică a clădirilor pot reduce cheltuielile pentru resurse energetice cu circa 120 milioane de lei
Cinci pacienți cardiaci au fost operați prin tehnici minim-invazive la SCR „Timofei Moșneaga”
Restricții de circulație în Chișinău în perioada 1-7 iulie
VIDEO // Dosar vizând acte de identitate românești false. Peste 7 mii de originari din fostele state sovietice și-au stabilit domiciliu fictiv în România
Secretariatul Comunității Energetice a salutat progresele Republicii Moldova în integrarea în piața energetică a UE
Germania și Ucraina au în vedere o cooperare tehnologică mai strânsă și producția comună de armament pe teritoriul Ucrainei