Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi la Președinție pe Mark Kelly, membru al Senatului Statelor Unite ale Americii. Întrevederea a reafirmat soliditatea parteneriatului moldo-american și interesul Washingtonului față de securitatea și stabilitatea Moldovei și a regiunii.
Cei doi oficiali au abordat situația regională și reziliența Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride, inclusiv în domeniul cibernetic. Președinta Sandu a salutat noul sprijin american de 8 milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice a Moldovei pe parcursul următorilor patru ani — un semnal concret al angajamentului SUA față de țara noastră. De asemenea, a fost discutat parcursul de aderare al Moldovei la UE și stabilitatea pe termen lung pe care aceasta o va aduce regiunii, precum și oportunitățile de cooperare economică și perspectivele de extindere a prezenței companiilor americane în Moldova.
Întrevederea se înscrie în dinamica dialogului politic dintre Chișinău și Washington și reflectă interesul reciproc de a aprofunda cooperarea bilaterală.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația
Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană
Vizita de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile Copanca și Grădinița din raionul Căușeni
Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius
Nouă personalități ale Republicii Moldova au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Psihologii din Republica Moldova vor avea un colegiu profesional și un registru unic
FOTO // Salvatorii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul recoltării cerealelor
Trei moldoveni au decedat în accidentul din Grecia, iar un copil de șapte ani luptă pentru viață. MAE întreprinde demersuri pentru repatrierea victimelor
VIDEO // Sistemul de irigare Crocmaz–Căplani va asigura apă pentru circa 2.500 de hectare de terenuri agricole din raionul Ștefan Vodă
Reforma APL, discutată de Vasile Tofan cu reprezentanții autorităților locale: „Trebuie să venim cu soluții axate pe realitățile din teren”
Viticultorii din țară, invitați la Cojușna, Ustia și Chișinău, pentru a analiza soluțiile unui pepinierit eficient
Serhii Korețki, numit prim-ministru al Ucrainei după votul Radei Supreme
Poliția: Niciun caz nou de fraudă telefonică în ultimele 24 de ore. Aproape 90 de tentative de escrocherie au fost dejucate
Peste 100 de funcționari publici, instruiți în aplicarea Analizei impactului de reglementare
Ministrul în exercițiu al Energiei explică impactul crizei din Orientul Mijlociu asupra evoluției prețurilor la resurse energetice
Opt localități din centrul țării intră în etapa de proiectare, în urma a noi investiții germane în infrastructura de apă
Un tânăr este cercetat pentru corupere activă după ce ar fi oferit 400 de euro unor polițiști. În mașină au fost găsite indicatoare rutiere
Proiectul „Energocom” privind noile prețuri la gaze, publicat de ANRE pentru propuneri și consultări publice