Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, vizitează Republica Moldova
La invitația Președintei Maia Sandu, Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, vizitează luni, 20 iulie 2026, Republica Moldova. Este prima vizită a unui șef de stat indian în țara noastră de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica India, la 20 martie 1992, și marchează deschiderea unei noi etape în relația bilaterală.
India, cea mai mare democrație a lumii, cu o populație de peste 1,4 miliarde de locuitori, este una dintre cele mai mari economii de pe mapamond și are cea mai rapidă creștere dintre marile economii. Pentru Republica Moldova, India este un partener de importanță strategică în creștere, cu care ne dorim o cooperare tot mai strânsă în domenii precum comerțul și investițiile, energia, tehnologiile informaționale, industria farmaceutică, sănătatea, agricultura și educația.
Relațiile moldo-indiene au cunoscut o dinamică pozitivă în ultimii ani. În octombrie 2024, la New Delhi, au fost reluate, după 21 de ani, consultările politice bilaterale dintre cele două țări. În decembrie 2024, Republica Moldova și-a inaugurat Ambasada la New Delhi – un pas important pentru consolidarea dialogului politic și promovarea intereselor economice ale țării noastre pe piața indiană. În februarie 2025, India și-a deschis piața pentru merele moldovenești. În domeniul energiei, compania indiană KEC International, câștigătoare a unei licitații internaționale, a finalizat construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău – proiect strategic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. În același an, Republica Moldova a aderat la Alianța Solară Internațională, o inițiativă globală lansată de India împreună cu Franța, cu sediul la New Delhi, care deschide noi oportunități de cooperare în domeniul energiei regenerabile. Peste 1.400 de studenți din India își fac studiile în universitățile din țara noastră, majoritatea la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu", constituind o punte durabilă între societățile noastre.
În cadrul întrevederii de la Chișinău, cele două Președinte vor trece în revistă întregul spectru al relațiilor bilaterale și vor discuta despre noi direcții de cooperare, inclusiv extinderea accesului produselor moldovenești pe piața indiană, atragerea investițiilor indiene și dezvoltarea cooperării în domeniul energiei regenerabile și al transformării digitale.
După întrevedere, Președinta Sandu și Președinta Murmu vor susține declarații de presă, începând cu ora 11.30. Reprezentanții mass-media sunt invitați în intervalul 10.50–11.10 la sediul Președinției (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 154, intrarea de pe strada Maria Cebotari). Accesul se va face în baza acreditărilor.
Cele două Președinte vor deschide și Forumul de Afaceri Republica Moldova–India, organizat de Agenția de Investiții cu ocazia vizitei. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri din ambele țări – delegația indiană include circa 30 de oameni de afaceri – cu scopul de a stimula cooperarea comercială și investițională în domenii precum infrastructura și construcțiile, industria prelucrătoare, tehnologia informației, energia regenerabilă, industria farmaceutică și sectorul agroalimentar. Reprezentanții mass-media sunt bineveniți la deschiderea Forumului, care va avea loc la hotelul Radisson Blu. Detalii privind participarea pot fi obținute de la Agenția de Investiții.
Programul vizitei mai include o întrevedere a Președintei Droupadi Murmu cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie, precum și o întâlnire cu comunitatea indiană din Republica Moldova.
Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația
Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană
Vizita de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile Copanca și Grădinița din raionul Căușeni
Majoritatea copiilor din ultimul an de grădiniță sunt pregătiți pentru școală, relevă datele unui studiu
Concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova, amânat. SIS a solicitat verificări suplimentare ale candidaților
Cronica ARHIVELOR // 17 iulie 1436 – ziua primei mențiuni documentare a Chișinăului
Amalgamare voluntară la Soroca: patru localități se unesc într-o singură primărie
VIDEO // Apa din râul Nistru scade. Ministerul Mediului discută cu autoritățile ucrainene despre riscurile pentru alimentarea cu apă a Chișinăului
Parlamentul Republicii Moldova ar putea deschide un Birou de Reprezentare pe lângă Parlamentul European
FOTO, VIDEO // Echipa IGSU aflată în Grecia a desfășurat prima intervenție. Aceasta a lichidat focare de vegetație în regiunea Salonic
Investiții în eficiență energetică: 12 incubatoare de afaceri vor beneficia de granturi în valoare totală de 386 de mii de dolari
Atenție, călători! Trafic intens la punctul de trecere a frontierei Sculeni
Un tânăr a fost condamnat la închisoare după ce a răpit un automobil și a avariat două autospeciale de poliție
Parteneriat între CCI și Bursa Internațională a Moldovei, pentru a informa antreprenorii privind oportunitățile pieței de capital
Atacuri rusești asupra Ucrainei: patru morți și mai mulți răniți, inclusiv copii
VIDEO // Sportivii calificați la Jocurile Olimpice vor primi câte un grant de 10 mii de dolari
FOTO // Sprijin pe termen lung pentru femeile afectate de violență. Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise la Cahul și Ștefan Vodă
ANTA a depistat zeci de încălcări în cadrul campaniei de verificare a vehiculelor de mare tonaj
DOC // Turismul din Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare: investiții de peste 600 de milioane de lei, infrastructură și mii de locuri de muncă create