ro

 

Oficial
14 Iulie, 2026 / 07:06
/ 20 Iunie, 2026

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Republica Cehă

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Republica Cehă în perioada 22-23 iunie 2026, la invitația omologului ceh, Președintele Senatului, Miloš Vystrčil.

Agenda vizitei include întrevederi cu oficiali ai Republicii Cehe, precum și discuții privind consolidarea relațiilor bilaterale moldo-cehe, cooperarea interparlamentară și sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

În cadrul vizitei, Igor Grosu va avea o întrevedere cu Președintele Senatului Parlamentului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, urmată de o conferință de presă comună. De asemenea, Președintele Parlamentului va avea discuții cu Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Tomio Okamura. Programul mai include o întâlnire cu membrii Grupului interparlamentar de prietenie, unde vor fi abordate oportunități de dezvoltare a cooperării dintre legislativele din cele două țări.

La Guvern, Igor Grosu va discuta cu Prim-ministrul Cehiei, Andrej Babiš, și cu viceprim-ministrul și ministrul Apărării al Republicii Cehe, Jaromír Zůna.

Pe parcursul vizitei în Cehia, Președintele Parlamentului va participa și la prezentarea filmului realizat de regizorul ceh Petr Voldán, „Repere din Moldova”, o producție dedicată Republicii Moldova și promovării imaginii țării peste hotare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Igor Grosu, la Conferința președinților parlamentelor statelor candidate la aderarea la UE: „Avem parcursuri diferite, dar aceeași direcție: o Europă mai unită, mai democratică și mai sigură”

/ Acum 6 zile

Uniunea Europeană rămâne destinația principală pentru exporturile de mărfuri efectuate de către agenții economici din regiunea transnistreană

/ Acum 6 zile

Eugeniu Osmochescu a fost numit Prim-ministru interimar al Republicii Moldova

/ Acum 6 zile

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de numire în calitate de prim-ministru interimar a domnului Eugeniu Osmochescu

/ Acum 7 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!”

/ Acum 7 zile

„Să le cinstim jertfa trăind cu aceeași demnitate, astfel încât niciodată acest popor să nu mai fie ridicat noaptea din casă și deportat” – Președinta Maia Sandu la mitingul-requiem dedicat victimelor deportărilor regimului comunist

/ 03 Iulie, 2026

Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

/ 03 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu va susține o conferință de presă astăzi, 3 iulie

/ 02 Iulie, 2026

Prestații sociale în valoare de 76,3 milioane de lei au fost oferite cetățenilor Republicii Moldova, cu domiciliu în regiunea transnistreană, în primul semestru al anului 2026

/ 01 Iulie, 2026

Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice

/ 01 Iulie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

/ 01 Iulie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova

/ 01 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda

/ 01 Iulie, 2026

20 de școli-model vor fi modernizate capital: Guvernul a aprobat ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și BEI