Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Tilman Kuban, deputat în Bundestagul german
Avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene, măsurile pentru stimularea creșterii economice și atragerea investițiilor, precum și evoluțiile mediului de securitate regional au fost discutate de premierul Alexandru Munteanu și deputatul în Bundestagul german, Tilman Kuban.
Șeful Executivului a subliniat că Guvernul se concentrează pe două obiective majore: accelerarea parcursului european și a creșterii economice, inclusiv prin atragerea mai multor investitori străini în Republica Moldova. Potrivit premierului, viteza de realizare a reformelor este apreciată la nivel european, iar autoritățile vor să crească ritmul implementării reformelor.
Oficialul german a felicitat Guvernul de la Chișinău pentru toate realizările în parcursul european: „Vedem multe progrese și vă vom sprijini în continuare în domeniile necesare”, a spus Tilman Kuban.
Pe partea de activitate economică, interlocutorii au vorbit despre stimularea investițiilor și încurajarea companiilor mari să intre pe piața din Republica Moldova. În acest sens, a fost discutat rolul Camerelor de Comerț și beneficiile oferite de Zonele Economice Libere din țara noastră. Domeniile prioritare în care sunt așteptați investitorii sunt sectorul financiar, sectorul IT, agricultura modernă.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația
Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană
Vizita de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile Copanca și Grădinița din raionul Căușeni
Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius
Circa 38 km ai drumului național M1 vor fi reabilitați în raioanele Hâncești și Nisporeni
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă sigură și o grădiniță modernizată pentru locuitorii satului Ștefănești
FOTO // Statele Unite reconfirmă sprijinul pentru modernizarea și dezvoltarea economică a municipiului Ungheni
VIDEO // Cetățenii pot urmări cum sunt utilizați banii publici, printr-un nou instrument lansat de Ministerul Finanțelor
Procuratura oferă detalii despre ancheta în cazul Vartic: raportul de expertiză medico-legală suplimentară a fost finalizat
Serviciile de roaming dintre Republica Moldova și România, în continuă creștere. Utilizatorii au acumulat 7,4 milioane de zile în 2025
Energocom a prezentat motivele solicitării de ajustare a tarifelor la gaze
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt dintr-un salon din Chișinău
Viceministra cipriotă pentru Afaceri Europene, Marilena Raouna, a fost decorată cu „Ordinul Onoarei”
Nouă personalități ale Republicii Moldova au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Psihologii din Republica Moldova vor avea un colegiu profesional și un registru unic
FOTO // Salvatorii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul recoltării cerealelor
Trei moldoveni au decedat în accidentul din Grecia, iar un copil de șapte ani luptă pentru viață. MAE întreprinde demersuri pentru repatrierea victimelor
VIDEO // Sistemul de irigare Crocmaz–Căplani va asigura apă pentru circa 2.500 de hectare de terenuri agricole din raionul Ștefan Vodă