Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar. Avansarea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dezvoltarea relațiilor bilaterale și consolidarea dialogului politic dintre cele două țări au fost principalele subiecte ale discuției.
Un subiect central a vizat parcursul european al Republicii Moldova. Premierul Vasile Tofan a subliniat determinarea Guvernului de a continua reformele și de a avansa într-un ritm susținut în negocierile de aderare, în baza progreselor și rezultatelor obținute de țara noastră. În acest context, șeful Executivului a evidențiat importanța sprijinului Ungariei pentru continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene și pentru avansarea Republicii Moldova către următoarele etape ale negocierilor de aderare, inclusiv deschiderea noilor clustere în perioada următoare.
Cei doi premieri au discutat și despre consolidarea parteneriatului moldo-ungar, cu accent pe dezvoltarea relațiilor economice. Părțile au exprimat interesul pentru extinderea schimburilor comerciale, atragerea investițiilor și valorificarea unor noi oportunități de cooperare între companiile din cele două țări.
Prim-miniștrii Vasile Tofan și Péter Magyar au convenit să mențină un dialog apropiat și să continue dezvoltarea cooperării dintre Republica Moldova și Ungaria, inclusiv în susținerea obiectivului strategic al țării noastre de aderare la Uniunea Europeană.
Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Mark Rutte: NATO rămâne alături de SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Atac cibernetic asupra unor resurse guvernamentale din Moldova. Autorităţile lucrează la restabilirea accesului
Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar
Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august
Agenda europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Hadja Lahbib
Comisia de evaluare reia audierile procurorilor. În septembrie vor fi examinați și magistrați de la PCCOCS