Protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor vor fi reglementate prin norme ajustate la standardele europene
Chișinău, 23 septembrie 2026 – Un proiect de lege care prevede îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul protecției civile și al apărării împotriva incendiilor a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică.Documentul propune actualizarea cadrului de reglementare în domeniul protecției civile și al apărării împotriva incendiilor, în concordanță cu prevederile Legii privind managementul situațiilor de criză. Modificările urmăresc trecerea la un model integrat de gestionare a riscurilor și dezastrelor, bazat pe etapele de prevenire, pregătire, răspuns și recuperare post-dezastru.
Modificările propuse vizează consolidarea rolului Ministerului Afacerilor Interne și al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în calitate de autorități naționale competente în domeniul protecției civile. În context, se propune extinderea competențelor IGSU în ceea ce privește coordonarea proceselor de evaluare a riscurilor, prevenirea și pregătirea pentru dezastre, precum și aplicarea deciziilor Guvernului și ale Comisiei Naționale de Management al Crizelor. De asemenea, vor fi actualizate atribuțiile IGSU în domeniul urbanismului și construcțiilor. Instituția urmează să emită avize consultative la recepția lucrărilor și să participe la procesele de evaluare a riscurilor.
Totodată, proiectul prevede instituirea unui mecanism de schimb de informații între autorități, inclusiv prin intermediul unor platforme interoperabile. Acesta va permite schimbul de date privind riscurile, capacitățile de răspuns și nivelul de pregătire al structurilor implicate.
O altă prevedere a proiectului vizează reglementarea instruirii și atestării specialiștilor din domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor. Astfel, responsabilitatea pentru instruirea în domeniul protecției civile a personalului din cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, a efectivului formațiunilor protecției civile, a operatorilor economici și a organizațiilor necomerciale va reveni conducătorilor acestora. Instruirea se va realiza în funcție de specificul activității și în conformitate cu măsurile de pregătire aprobate anual de Guvern.
Alte modificări se referă la introducerea și reglementarea planificării integrate a riscurilor de dezastre, precum și la raportarea privind producerea dezastrelor, cauzele și efectele acestora și măsurile întreprinse pentru înlăturarea consecințelor. Proiectul mai prevede completarea Legii cu privire la protecția civilă cu un capitol privind asigurarea în caz de dezastru.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și este inclus în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029, în vederea armonizării legislației naționale cu acquis-ul UE în domeniul protecției civile.
Proiectul urmează să fie examinat în prima lectură în plenul Parlamentului.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Comunitățile de energie: reguli mai clare pentru constituire și înregistrare
Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Procesul de obținere a autorizațiilor și avizelor pentru producerea energiei regenerabile va fi simplificat
Parlamentul va examina măsuri legislative pentru consolidarea independenței BNM, conform normelor europene
Parlamentarii din Republica Moldova și România vor discuta despre cooperarea în educație
Starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, instituită pentru 60 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Trebuie să avem instrumentele necesare înainte ca aceste crize să se materializeze”
Parlamentul a instituit stare de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Premierul Vasile Tofan și Gert Jan Koopman au discutat despre accelerarea proiectelor din Planul de creștere
Discursul Premierului Vasile Tofan, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență
Președinta Maia Sandu a discutat cu o delegație de senatori cehi despre parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală
Guvernul îmbunătățește mecanismul de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională și locală
Programul național de infrastructură feroviară pentru anii 2026–2030, aprobat de Guvern: Calea ferată va fi modernizată, iar transportul de pasageri va fi extins
Victimele infracțiunilor vor avea acces mai simplu la sprijin și despăgubiri
Arcul de Triumf din Chișinău va fi restaurat
Republica Moldova își aliniază legislația privind controlul tutunului la normele UE
Va fi simplificat procesul de obținere a autorizațiilor pentru producerea energiei din surse regenerabile
Peste 3 800 de persoane au fost instruite de IGSU cum să evite intoxicațiile în timpul fermentării vinului
VIDEO // „Rusia a încercat să ne destabilizeze țara și a cheltuit sute de milioane de dolari în acest scop. Republica Moldova a rezistat”, susține premierul Vasile Tofan
Boxerul Alexandru Paraschiv a cucerit bronzul la Europenele de la Sofia
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Mike Pompeo despre securitatea regională și oportunitățile de investiții în Republica Moldova
Mecanismul național de protecție, asistență juridică și compensare financiară a victimelor infracțiunilor va fi consolidat
GALERIE FOTO // 80 de ani de la fondarea USM și un secol de învățământ românesc în Basarabia
ARMENPRESS // Regizorul James Cameron se va întâlni cu fanii din Erevan în noiembrie
VIDEO // Un șofer cu 22 de sancțiuni rutiere a ignorat Poliția și a provocat un accident în capitală
Independența BNM, consolidată prin noi prevederi legislative
USM marchează 80 de ani de la fondare și un secol de învățământ românesc în Basarabia. Președinta Maia Sandu: „Moldova are nevoie de universități care formează oameni liberi și bine pregătiți”
Prima reuniune a Comitetului de monitorizare a Planului de Creștere: Republica Moldova menține un ritm înalt de implementare a reformelor
Discursul Președintei Maia Sandu la ceremonia dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea USM și a 100 de ani de învățământ universitar românesc în Basarabia
Peste 50 de state membre ale ONU au cerut Rusei încetarea completă, imediată și necondiționată a focului în Ucraina
VIDEO // Un bărbat din capitală, reținut pentru 72 de ore după ce ar fi deposedat un minor de bicicletă