
Șefa statului s-a întâlnit cu participanții Programului „SPRINT”
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu un grup de funcționari din administrația publică centrală, participanți ai programului „SPRINT”.
În cadrul întrevederii, șefa statului a remarcat importanța aplicării modelelor europene de organizare și gestionare a serviciului public și a politicilor publice, menite să aducă îmbunătățească serviciul public din Republica Moldova. Împreună cu participanții, Președinta Maia Sandu a discutat despre eforturile de modernizare a țării și despre cum tinerii pot contribui la dezvoltarea Republicii Moldova.
Programul „SPRINT” se află la a treia ediție, este implementat de Cancelaria de Stat, în comun cu Institutul Național Democratic (NDI Moldova) și Academia Folke Bernadotte din Suedia și are ca scop dezvoltarea competențelor funcționarilor publici din administrația publică centrală. În cadrul Programului, funcționarii au participat la sesiuni de instruire în domenii precum implementarea practică a documentelor de politici, analiza problemelor și identificarea soluțiilor.
Președinta Maia Sandu a primit Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundația Hanns Seidel, și a discutat aprofundarea cooperării cu landul Bavaria
Prim-ministrul Dorin Recean invită la Marșul Suveranității: „Să arătăm, din nou, că suntem uniți de aceleași aspirații - o Moldovă liberă, demnă și europeană”
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în landurile germane Bavaria, Baden-Württemberg și Hessa
Șefa statului a avut o întâlnire cu autoritățile publice locale și cele raionale din Cimișlia
Președinta Maia Sandu a participat astăzi, la Comrat, la un eveniment dedicat promovării și protejării limbii găgăuze
Șefa statului a participat la lansarea lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău - Strășeni - Călărași
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene, Jānis Mažeiks
La punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi implementat controlul coordonat
Cooperarea moldo-suedeză, discutată de premierul Dorin Recean cu ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, la o întrevedere de rămas-bun
Dolarul se depreciază ușor, iar euro își menține valoarea
Oficial german în vizită la întreprinderi agricole din R. Moldova: accent pe cooperare, inovație și extinderea accesului pe piețele UE
România // Nicuşor Dan: „Relaţia între România şi SUA este una corectă”
Germania va sprijini dezvoltarea infrastructurii militare în Republica Moldova
METEO // Ploi de scurtă durată și maxime de +35 de grade Celsius, joi
Trump consideră summitul NATO un „succes monumental” pentru SUA
Judecătoria Ungheni a anulat rezultatul alegerilor din Boldurești și mandatul primarului ales Nicanor Ciochină
Moldovenii stabiliți în Irlanda vor beneficia de garanții sociale
Zelenski a discutat cu Trump despre un armistițiu în Ucraina
O afacere apicolă din Criuleni, exemplu de succes prin Programul LEADER: investiții, educație și dezvoltare rurală durabilă
Republica Moldova și landul german Baden-Württemberg consolidează parteneriatul agricol
Ziua lucrătorului din domeniul transportului naval, marcată în R. Moldova: peste 800 de angajați felicitați pentru dedicație și profesionalism
Parlamentul și-a stabilit agenda pentru perioada 26 iunie – 4 iulie: reforme, ratificări și numiri importante
Republica Moldova, prezentă la Bruxelles în cadrul reuniunilor privind dezvoltarea Coridoarelor Europene de Transport
Grecia // Peste 4.000 de hectare, devastate de flăcări pe insula Chios
„Satul European”// Locuitorii din Negurenii Vechi, Ungheni, vor avea acces la apă potabilă, până la sfârșitul lunii iulie #MoldovaPoate