ro

 

Oficial
29 Iulie, 2026 / 16:38
/ Acum 5 ore

Statul va acoperi jumătate din cheltuielile companiilor care pregătesc elevi prin învățământul dual

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Companiile care se implică în învățământul dual vor putea recupera 50% din cheltuielile suportate pentru instruirea practică a elevilor. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, instituirea unui mecanism de ajutor de stat pentru angajatorii care investesc în formarea profesională a tinerilor.

Prin intermediul învățământului dual, elevii învață teoria în instituția de învățământ și își dezvoltă abilitățile practice direct la locul de muncă, sub îndrumarea unui maistru-instructor. Astfel, tinerii dobândesc experiență profesională încă din timpul studiilor, iar angajatorii își pot pregăti viitorii angajați în funcție de necesitățile reale ale companiei.

Noile modificări introduc o schemă de ajutor de stat prin care întreprinderile vor putea recupera jumătate din cheltuielile eligibile suportate pentru instruirea practică a elevilor. Sprijinul va acoperi inclusiv remunerația elevilor, salariul instructorului și pregătirea pedagogică a acestuia.

Pentru elevi, aceste modificări înseamnă mai multă practică în companii, acces la echipamente moderne, experiență de lucru încă din timpul studiilor, remunerație pentru perioada instruirii practice și șanse mai mari de angajare după absolvire. În prezent, rata de angajare a absolvenților învățământului dual este de aproximativ 60%, comparativ cu 30% în cazul învățământului profesional clasic.

Companiile vor putea solicita ajutorul de stat pentru fiecare an de studii încheiat, în perioada 20 iulie – 10 septembrie, prin completarea formularului electronic disponibil pe pagina Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Cererea va fi însoțită de documentele justificative prevăzute de schemă.

Angajatorii care vor să participe la programele de învățământ dual trebuie să transmită o scrisoare de intenție către Camera de Comerț și Industrie, în care să indice programul de formare profesională, instituția de învățământ cu care intenționează să colaboreze și numărul de elevi pe care îl pot instrui.

Pentru a deveni parteneri în sistemul de învățământ dual, companiile trebuie să dispună de spații și condiții adecvate pentru desfășurarea instruirii practice, să asigure un număr suficient de maiștri-instructori – un instructor poate coordona simultan cel mult 15 elevi – și să organizeze formarea în conformitate cu prevederile legale și curriculumul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Interesul pentru învățământul dual este în continuă creștere: în anul de studii 2025–2026, aproximativ 3.300 de elevi învață în acest sistem, în parteneriat cu 230 de companii, iar în 2026 se estimează că circa 130 de întreprinderi deja vor putea beneficia de noua schemă pentru pregătirea practică a aproximativ 2.000 de elevi.

Pentru anul de studii 2026–2027, Ministerul Educației și Cercetării a rezervat 2.669 de locuri bugetare pentru învățământul dual. Totodată, peste 300 de companii și-au exprimat disponibilitatea de a instrui elevi în cadrul a peste 70 de programe de formare profesională, contribuind astfel la pregătirea unei forțe de muncă bine calificate și adaptate cerințelor economiei naționale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Peste 2.400 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

/ Acum 5 zile

Progresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei

/ Acum 7 zile

Noii membri ai Cabinetului de miniștri au fost prezentați echipelor din ministere

/ Acum 7 zile

Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

/ Acum 7 zile

Mai multă echitate în sistemul de protecție socială: Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de căsătoria părinților

/ Acum 7 zile

Noi măsuri pentru digitalizarea justiției: mai multe proceduri vor fi realizate electronic 

/ Acum 7 zile

Cetățenii vor avea un rol mai activ în luarea deciziilor: Guvernul aprobă reguli noi pentru consultare și inițiativă civică

/ Acum 7 zile

Reguli mai clare la acordarea ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova

/ Acum 7 zile

Școlile vor trece în subordinea MEC. Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”

/ Acum 7 zile

Noul cabinet de miniștri a depus jurământul în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu

/ Acum 7 zile

Guvernul condus de Prim-ministrul Vasile Tofan a depus jurământul de învestire

/ Acum 7 zile

Guvernul condus de Vasile Tofan va depune miercuri jurământul de învestire

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan: „Succesul va fi măsurat prin investiții, servicii publice mai bune și oameni care aleg să își construiască viitorul în Republica Moldova”

/ 21 Iulie, 2026

Întrevederea Președintei Republicii Moldova cu primarii din autonomia găgăuză