UE și BERD consolidează sprijinul pentru agenda de reforme a Guvernului
Guvernul va beneficia de expertiză suplimentară pentru accelerarea agendei de dezvoltare a țării, în cadrul proiectului „Echipa de Sprijin pentru Reforme”, finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acordul privind extinderea proiectului a fost semnat, astăzi, de către Secretarul General al Guvernului, Alexei Buzu, Ambasadoarea UE în Republica Moldova, Iwona Piórko, și vicepreședintele BERD, Matteo Patrone.
Documentul prevede crearea a 20 de poziții noi de experți care vor activa în instituții-cheie ale administrației publice centrale. Aceștia vor contribui la elaborarea și implementarea politicilor publice și a proiectelor investiționale, inclusiv în domeniile infrastructurii, dezvoltării economice, agriculturii, energiei și mediului.
Inițiativa este implementată de BERD începând cu anul 2023 și are drept scop consolidarea capacităților instituționale ale autorităților publice implicate în realizarea priorităților guvernamentale. Până în prezent, în ministere și instituții au fost repartizați peste 60 de experți.
La întrevederea Premierului Alexandru Munteanu cu delegația BERD, oficialii au subliniat importanța alinierii profilului experților la prioritățile ministerelor și instituțiilor beneficiare, astfel încât expertiza oferită să contribuie direct la accelerarea proiectelor strategice, în funcție de prioritățile stabilite în procesul de aderare la UE.
De asemenea, a fost discutat portofoliul actual de proiecte, realizate cu susținerea BERD, necesitatea accelerării implementării acestora, precum și perspectivele de cooperare în contextul Planului de Creștere al Republicii Moldova. Oficialii au mai vorbit despre măsurile îndreptate spre îmbunătățirea climatului investițional și atragerea investițiilor străine în economia țării.
BERD este cel mai mare investitor instituțional din Republica Moldova - de la începutul activității sale în țara noastră în anul 1992, Banca a investit peste 3 miliarde de euro în 199 de proiecte. În prezent, în țara noastră, sunt active 76 de portofolii.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu ministrul apărării al Slovaciei, Robert Kaliňák
Șefa statului a semnat decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu
Președinta Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate
Președinta Republicii Moldova a semnat decretul de retragere a cetățeniei pentru 5 persoane
„Învață în Moldova” - Premierul Alexandru Munteanu, în fața a 4.000 de absolvenți: „Fiți mândri de țara voastră și construiți-vă viitorul acasă”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la inaugurarea Centrului Național de Tenis
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a mers în localitățile afectate de ploile puternice și viituri din raionul Călărași
Președinta Maia Sandu a purtat convorbiri telefonice cu lideri europeni pentru avansarea negocierilor de aderare la UE
Amalgamarea voluntară a primăriilor: 608 decizii au fost aprobate de consiliile locale
Vicepremierul Valeriu Chiveri în dialog cu unii reprezentanți permanenți și diplomați la OSCE
Președinta Maia Sandu a participat la Forumul GLOBSEC de la Praga
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Cămășii Ucrainene „Vyshyvanka”
Participarea viceprim-ministrului pentru reintegrare la reuniunea Consiliului permanent al OSCE
Premierul Alexandru Munteanu, la aniversarea Confederației Naționale a Patronatului: „Vrem ca Republica Moldova să devină o economie mai competitivă, mai atractivă pentru investiții și mai bine conectată la standardele europene”
FOTO // Târgul locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Pentru Guvern, ocuparea forței de muncă reprezintă una dintre prioritățile esențiale”
ARMENPRESS: Armenia își reafirmă angajamentul pentru cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice
Cronica ARHIVELOR // Vasile Badiu, personalitatea care a contribuit la valorificarea patrimoniului cultural
VIDEO // Piersicii și caisele s-au ieftinit în piețele din R. Moldova. Pe tarabe au apărut afinele
Mii de persoane, printre care elevi și tineri, au participat la Zilele Parlamentului
CSM a anunțat concurs pentru funcțiile vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Dmitri Medvedev amenință statele UE după incidentul cu drona prăbușită în România
ARBOM a semnat contractul de sponsorizare cu echipa de fotbal Levski Trakia
Spații moderne pentru copiii cu afecțiuni respiratorii. Secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
VIDEO // Drona căzută la Galați: Consulul general al Rusiei la Constanța - declarat persona non grata
Un pensionar din Chișinău a rămas fără 2,1 milioane de lei după o fraudă telefonică
Exporturile de nuci ale Republicii Moldova depășesc 40 de milioane de dolari anual
Zelenski avertizează asupra unui nou atac masiv pregătit de Rusia împotriva Ucrainei
VIDEO // Percheziții în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale și trafic de lemn. Șapte persoane au fost reținute
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău
Mesaj emoționant la final de an școlar. Alexandru Munteanu: „Ultimul sunet este una dintre acele clipe pe care nu le uiți niciodată”