ro
Politică
02 Aprilie, 2025 / 05:10
/ Acum 1 zi

Ambasadorul desemnat al Federației Ruse, convocat la MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat astăzi, la ora 16:00, pe șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, Oleg Ozerov. Decizia a fost anunțată de MAE, după ce conducerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a anunțat că deputatul Alexandr Nesterovschi se află în regiunea transnistreană, sub protecția directă a serviciilor speciale ruse, transmite MOLDPRES.

Într-o conferință de presă, directorul SIS, Alexandru Musteață, a anunțat că deține informații confirmate privind implicarea autorităților Federației Ruse, implicit a serviciilor speciale și a Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, în eschivarea cetățeanului Alexandr Nesterovschi de la organele de drept naționale.

Conform sursei citate, la data de 18 martie curent, ora 20:15, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței de condamnare, Alexandr Nesterovschi a fost documentat intrând pe teritoriul ambasadei Federației Ruse de la Chișinău. Ulterior, în dimineața zilei de 19 martie, deputatul a fost transportat cu un mijloc auto cu numere diplomatice ale ambasadei ruse în regiunea transnistreană, unde se află până în prezent sub protecția directă a serviciilor speciale ruse.

Șeful SIS a specificat că, la momentul pronunțării sentinței de condamnare a lui Alexandr Nesterovschi la 12 ani de detenție, în penitenciar de tip închis, acesta deja se afla pe teritoriul din stânga Nistrului.

Conducerea SIS a adăugat că un alt element ce confirmă implicarea Federației Ruse în protejarea lui Nesterovschi servește faptul că, deși acesta deținea cetățenia rusă de mai mult timp, în ziua pronunțării sentinței de condamnare, sursele media guvernamentale ale Federației Ruse promovau activ știrea privind acordărea acestuia a cetățeniei ruse.

SIS precizează că Alexandr Nesterovschi este parte a rețelei criminale coordonate de către Ilan Șor, care, la fel, se eschivează de la executarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de 15 ani.