ro

 

Politică
12 Iulie, 2026 / 10:01
/ 21 Iunie, 2026

CEC a prezentat rezultatele preliminare ale referendumului local din Coșnița

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare ale votării în cadrul referendumului local desfășurat duminică în comuna Coșnița, raionul Dubăsari, pe subiectul interzicerii schimbării destinației unor terenuri din extravilanul localității, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor preliminare, opțiunea „DA” a fost susținută de 1.466 de alegători, ceea ce reprezintă 95,69% din voturi, în timp ce opțiunea „NU” a fost votată de 66 de persoane, respectiv 4,31%.

CEC precizează că o decizie se consideră adoptată prin referendum local dacă pentru aceasta votează majoritatea cetățenilor care participă la scrutin.

Referendumul local a fost inițiat pentru consultarea cetățenilor cu privire la schimbarea destinației unor terenuri din extravilanul localității.

În acest sens, Consiliul comunal Coșnița a formulat întrebarea supusă votului: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1,2 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”. Alegătorii au putut răspunde cu „DA” sau „NU”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Republica Moldova se alătură eforturilor internaționale pentru compensarea daunelor provocate Ucrainei

/ Acum 2 zile

Curtea Constituțională a anulat dreptul autorităților din Comrat de a-și numi șefii structurilor MAI, SIS și ai organului electoral local. Domnica Manole: „Într-un stat unitar nu există mai multe centre de exercitare a suveranității”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Procesul de amalgamare voluntară se va încheia pe 31 iulie. Alexei Buzu: „Este momentul să luăm decizii responsabile pentru viitorul localităților noastre”

/ Acum 2 zile

Igor Grosu: Până la finele săptămânii ar putea fi anunțat un candidat pentru funcția de premier

/ Acum 2 zile

VIDEO // Opoziția va investiga separat activitatea companiilor de stat și sistemul de salarizare

/ Acum 3 zile

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Din cele 15 proiecte incluse pe agendă, nouă vizează armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE

/ Acum 3 zile

Republica Moldova va găzdui în 2027 Conferința președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la UE

/ Acum 3 zile

Parlamentarii moldoveni au prezentat prioritățile Republicii Moldova la Sesiunea AP OSCE de la Haga

/ Acum 3 zile

Peste 770 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară. Călărași și Ungheni, în topul reformei administrative

/ Acum 4 zile

CEC a respins solicitarea privind dizolvarea de drept a Consiliului sătesc Gaidar

/ Acum 4 zile

VIDEO // Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre reforma administrației locale: „Trebuie să ne mobilizăm pentru a finaliza procesele inițiate și a construi primării puternice”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu a participat la Conferința președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la UE: „Atunci când reformele sunt realizate, progresul trebuie recunoscut prin pași concreți”

/ Acum 4 zile

Cooperarea dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, în centrul întrevederii dintre vicepremierul Mihai Popșoi și șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange

/ Acum 4 zile

Eugeniu Osmochescu: „Vom continua să muncim pentru binele țării și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate”