ro

 

Politică
01 Septembrie, 2026 / 23:22
/ Acum 6 ore

CEC a stabilit data alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei. Scrutinul va avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile pentru Adunarea Populară

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit data de 15 noiembrie 2026 pentru desfășurarea alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei. În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a autonomiei, comunică MOLDPRES.

Decizia CEC a fost luată după ce Adunarea Populară a Găgăuziei, prin hotărârea din 17 august 2026, a constatat vacanța funcției de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei. Potrivit legislației, alegerile pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei se desfășoară cel târziu în termen de trei luni de la intervenirea vacanței funcției.

Codul electoral prevede că alegerile pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei se desfășoară în a doua sau a treia duminică a lunii noiembrie. Data scrutinului este stabilită prin hotărârea Adunării Populare cu cel târziu 80 de zile înainte de ziua alegerilor.

În cazul în care Adunarea Populară nu adoptă hotărârea în termenul stabilit, decizia privind data alegerilor este adoptată de CEC cu cel târziu 75 de zile înainte de ziua scrutinului.

La 26 august 2026, CEC s-a adresat Adunării Populare și a solicitat adoptarea hotărârii privind stabilirea datei alegerilor. Totodată, pentru organizarea eficientă și coordonată a procesului electoral, CEC a recomandat ca scrutinul pentru funcția de Bașcan să aibă loc pe 15 noiembrie, concomitent cu alegerile pentru Adunarea Populară.

Subiectul stabilirii datei alegerilor a fost examinat de Adunarea Populară în ședințele din 17 și 26 august și 1 septembrie, însă o hotărâre nu a fost adoptată.

În aceste condiții, CEC a stabilit desfășurarea alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei pentru duminică, 15 noiembrie 2026. În aceeași zi, locuitorii UTA Găgăuzia vor alege și cei 35 de deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei.

Mandatul actualei componențe a Adunării Populare a Găgăuziei a expirat la 15 noiembrie 2025, iar autonomia nu are nici Bașcan, după ce Evghenia Guțul a fost condamnată la șapte ani de închisoare în dosarul „Șor”.

Deblocarea procesului electoral a fost posibilă după ce Parlamentul a modificat Codul electoral.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Volodimir Zelenski, după reuniunea trilaterală de la Chișinău: „Moldova, Ucraina și România sunt aliați firești”

/ Acum 5 zile

Nicușor Dan: „România și Republica Moldova pot coopera pentru a preveni atacurile cu drone”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la Chișinău, alături de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski: „Continuăm să ne unim eforturile, pentru că în 35 de ani am învățat că independența este mai puternică atunci când se sprijină pe legături solide”

/ Acum 5 zile

România susține deschiderea rapidă a clusterelor de negociere UE pentru Republica Moldova și Ucraina

/ Acum 5 zile

VIDEO // Republica Moldova, România și Ucraina își consolidează eforturile pentru pace, securitate și dezvoltare: Mesajele transmise la Chișinău de Maia Sandu, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski

/ Acum 5 zile

Nicușor Dan: „România și Republica Moldova trebuie să-și consolideze cooperarea în domeniul securității”

/ Acum 5 zile

Maia Sandu, despre parada militară: „Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președintele Ucrainei, în vizită la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. Oficialul a fost întâmpinat la Președinție de Maia Sandu

/ Acum 5 zile

Este o zi specială pentru Republica Moldova: mesajul transmis de președintele Consiliului European cu ocazia Zilei Independenței

/ Acum 5 zile

Președinta Parlamentului European felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „Construim împreună viitorul nostru european”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, întâmpinat de Maia Sandu la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, și-a început vizita în Republica Moldova. Prima oprire, la Cahul

/ Acum 5 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, de Ziua Independenței: „Mergem înainte, uniți, drepți și liberi”

/ Acum 5 zile

Premierul României, Ilie Bolojan, mesaj pentru R. Moldova, la 35 de ani de independență: „Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener. Ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun”