ro

 

Politică
28 Mai, 2026 / 01:01
/ 29 Aprilie, 2026

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se întrunesc joi, 30 aprilie, în ședință plenară, având pe ordinea de zi zeci de proiecte legislative care vizează domenii economice, sociale și de politică externă, comunică MOLDPRES.

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat agenda ședinței, care include în prima lectură inițiative privind consolidarea mecanismelor de intervenție în situații de criză, facilitarea creării locurilor de muncă pentru persoanele condamnate, digitalizarea Registrului de evidență a zilierilor și modificarea Legii despre semințe.

În lectura a doua, deputații urmează să examineze proiecte ce țin de regimul străinilor în Republica Moldova, funcționarea grădinilor zoologice și modificări la Legea cu privire la condominiu.

Pe ordinea de zi se regăsesc și inițiative fiscale și vamale, inclusiv aplicarea TVA și a accizelor în regiunea transnistreană, facilități pentru implementarea Proiectului „Învățământ Superior”, dar și eliminarea unor taxe vamale pentru produse de origine americană.

Totodată, parlamentarii vor discuta subiecte de politică externă, precum retragerea Republicii Moldova din Tratatul Cartei Energiei și denunțarea unui acord în cadrul CSI.

Ședința va include și modificări la structura grupurilor parlamentare de prietenie, precum și audierea Raportului de activitate al Autorității Naționale de Integritate pentru anul 2025.

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

O delegație de deputați din Parlamentul Austriei efectuează o vizită la Chișinău

/ Acum 3 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, în discuții cu moldoveni stabiliți în China: „Vom continua să sprijinim cetățenii din diaspora și să consolidăm serviciile consulare”

/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, după atacurile rusești asupra Kievului: „Ucraina are nevoie astăzi de solidaritate internațională puternică”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu: „Atacul masiv de noaptea trecută asupra Kievului este o crimă de război”

/ Acum 3 zile

Premierul Alexandru Munteanu condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei: „Acte de teroare care nu pot fi justificate”

/ Acum 3 zile

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își sărbătorește ziua de naștere

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Recepția dedicată Zilei Independenței Azerbaidjanului, în obiectivul MOLDPRES

/ Acum 4 zile

Azerbaidjanul și Republica Moldova își aprofundează parteneriatul: Mesaje despre cooperare și încredere reciprocă la recepția de la Chișinău

/ Acum 5 zile

Ambasadorul R. Moldova în Regatul Norvegiei, Viorel Ursu, a prezentat scrisorile de acreditare Majestății Sale Regele Harald V

/ Acum 5 zile

Președinta Parlamentul European, Roberta Metsola, susține accelerarea aderării Republicii Moldova și Ucrainei la UE

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga: „Este o onoare să reprezint cetățenii Republicii Moldova”

/ Acum 5 zile

GLOBSEC // Maia Sandu respinge scenariile pesimiste privind aderarea Republicii Moldova la UE: „Decizia trebuie luată la Bruxelles, nu la Moscova”

/ Acum 5 zile

GALERIE FOTO // Parteneriatul dintre Legislativ și societatea civilă, reconfirmat la conferința anuală de la Chișinău

/ Acum 5 zile

Doina Gherman: „Cooperarea dintre Parlament și societate civilă este esențială pentru parcursul european al Republicii Moldova”