ro

 

Politică
03 August, 2026 / 13:26
/ Acum 2 ore

FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi a onorat, la Kiev, memoria celor căzuți pentru libertatea Ucrainei: „Acest război trebuie să înceteze”

Vicepremierul Mihai Popșoi a adus, la Kiev, un omagiu celor care și-au pierdut viața în războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. La ceremonia de comemorare a participat omologul său ucrainean, Andrii Sybiha, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic, transmite MOLDPRES.

Oficialii au vizitat stația de metrou Lukianivka, grav avariată în urma atacurilor rusești, ulterior, s-au deplasat în Piața Independenței (Maidan Nezalejnosti), unde au adus un omagiu ucrainenilor care au murit pe câmpul de luptă, apărând independența, suveranitatea și libertatea Ucrainei.

„Războiul de agresiune, neprovocat și nejustificat, continuă, pentru al cincilea an consecutiv, să ia vieți, să despartă familii, și să distrugă sate și orașe. Chipurile de pe portretele expuse aici, în Piața Independenței, ne amintesc de curajul și devotamentul celor care și-au apărat patria, al oamenilor care și-au sacrificat viața pentru ca Ucraina să rămână liberă”, a declarat Mihai Popșoi.

În acest context, oficialul a subliniat că rezistența poporului ucrainean contribuie la securitatea Republicii Moldova și a întregii Europe.

„Acest război trebuie să înceteze. Suntem solidari cu Ucraina și rămânem uniți în apărarea păcii, libertății și dreptului fiecărui popor de a-și decide propriul viitor”, a remarcat Mihai Popșoi.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, se află într-o vizită de lucru în Ucraina, la invitația șefului diplomației de la Kiev, Andrii Sybiha.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

CEC: Propunerile de modificare a legislației electorale din UTA Găgăuzia au fost elaborate în condiții de transparență, consultare publică și dialog instituțional

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, la București: „Să ducem Republica Moldova acolo unde îi este locul, în Uniunea Europeană”

/ Acum 3 zile

România reconfirmă sprijinul pentru Chișinău. Ilie Bolojan, după întrevederea cu Vasile Tofan: „Vom continua să fim principalul susținător al Republicii Moldova la nivelul UE”

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei: „Consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei este calea prin care Europa rămâne în siguranță”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Sprijinul României pentru Republica Moldova, reconfirmat la București

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele României, Nicușor Dan: „Relația dintre Chișinău și București se bazează pe un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, primit la Palatul Victoria de omologul său de la București, Ilie Bolojan

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, în vizită la București: „România este principalul partener strategic al Republicii Moldova și cel mai devotat susținător al parcursului nostru european”

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan efectuează o vizită la București: întrevederi cu Nicușor Dan, Ilie Bolojan și conducerea Parlamentului României

/ Acum 4 zile

Deputații se întrunesc joi în ultima ședință din această sesiune. Pe ordinea de zi sunt incluse 33 de proiecte

/ Acum 4 zile

Chișinăul pledează pentru înlocuirea actualului format de pacificare cu o misiune civilă. Valeriu Chiveri: „Aceasta ar putea contribui la procesul de reintegrare a țării”

/ Acum 5 zile

Circa 85 la sută dintre primării au inițiat procesul de amalgamare voluntară: în august începe amalgamarea normativă

/ Acum 5 zile

Chișinăul propune noi negocieri în formatul 1+1. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Am primit răspunsuri evazive sau refuzuri”

/ Acum 5 zile

Emilia Cebotari a fost numită secretar general adjunct al Guvernului