
Ion Munteanu a depus jurământul în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Ion Munteanu, fostul procuror general al Republicii Moldova, a depus astăzi jurământul în calitate de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Ceremonia a avut loc în cadrul ședinței plenare a Consiliului Superior al Magistraturii, comunică MOLDPRES.
Munteanu va activa în cadrul celei mai înalte instanțe judecătorești din țară până la atingerea plafonului de vârstă . Evenimentul are loc la doar o zi după ce Ion Munteanu și-a depus oficial cererea de demisie din funcția de procuror general. Tot luni, 26 mai, a fost publicat decretul semnat de președinta Maia Sandu, prin care Munteanu a fost numit judecător la CSJ.
Potrivit legislației, Consiliul Superior al Procurorilor are un termen de cinci zile pentru a se întruni și a stabili data unei ședințe la care va fi desemnat un procuror general interimar. Ulterior, în maximum șase luni, urmează să fie organizat un concurs pentru ocuparea funcției prin numire definitivă.
Programul Național de Aderare la UE, aprobat de Guvern. Dorin Recean: „Obiectivul strategic al Republicii Moldova este să devenim membri ai Uniunii Europene”
Republica Moldova și Israel au semnat un nou document de cooperare
CEC anunță că mai multe partide politice au încălcat prevederile privind gestiunea financiară
Fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili, a fost decorată cu Ordinul Republicii
DOC Acordul de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a fost publicat în Monitorul Oficial
Funcționarii Parlamentului au fost instruiți pentru a eficientiza procedurile legislative interne, după modelul UE
Siegfried Mureșan: „Federația Rusă va încerca din nou să influențeze alegerile din Republica Moldova”
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Israelului, Gideon Sa’ar. Consolidarea relațiilor, pe agenda discuțiilor
FOTO // Igor Grosu la Florești: „În ultimii patru ani, în raionul Florești au fost implementate 25 de proiecte de dezvoltare în valoare de 50 mln de lei”
Specialiștii ANSP avertizează că există risc crescut de boli digestive în urma ploilor abundente
Profesorii din domeniul tehnologiilor informaționale pot participa la un program de formare în Coreea
Investiții de peste 40 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în perioada de subscriere din luna mai
Republica Moldova și România își consolidează cooperarea în domeniul securității frontierelor
Măsuri de sprijin psiho-emoțional pentru absolvenții din gimnaziu și liceu în perioada examenelor. Activitățile anunțate de MEC
Votul prin corespondență devine accesibil și pentru moldovenii din Japonia, Australia, Coreea de Sud și Noua Zeelandă
Deputații au adoptat noi măsuri de protecție pentru femei
15 procurori demisionează de la PCCOCS, nemulțumiți de vetting. Președintele CSP, Dumitru Obadă: „Este un risc pe care îl conștientizăm”
Persoanele cu venituri modeste vor beneficia de asistență juridică gratuită
Premieră medicală în Republica Moldova. O tânără, diagnosticată cu scolioză severă, a fost operată printr-o metodă modernă
Academia „Ștefan cel Mare” și Oficiul Avocatului Poporului au încheiat un Acord de colaborare
Republica Moldova, o prezență relevantă pe piața economică asiatică
Noi reguli pentru acordarea subvențiilor în agricultură
Ziua Eroilor Români, marcată la necropola din Filipeni, Leova: „Sacrificiul celor căzuți face mai prețioasă libertatea”
Moldovenii vor avea din 2026 pașapoarte conforme cu standardele UE
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Porțile din lemn din Codrii Călărașilor – simbol al identității culturale basarabene