Judecătorii și procurorii vor putea continua evaluarea externă după depunerea cererii de demisie. Parlamentul urmează să modifice legislația în urma unei decizii a CC
Curtea Constituțională (CC) a declarat astăzi neconstituțională prevederea care stipulează că judecătorii și procurorii ce demisionează după expirarea termenului de 20 de zile de la inițierea evaluării externe atrage automat nepromovarea evaluării, indiferent de motivul invocat. Parlamentul urmează să modifice cadrul normativ, iar până atunci evaluarea va putea continua la solicitarea persoanei care și-a depus demisia, informează MOLDPRES.
În cadrul unui briefing de presă, președinta CC, Domnica Manole, a subliniat că Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la o sesizare care a avut la bază două excepții de neconstitionalitate. Astfel, prima excepție a fost ridicată de un complet al Curții Supreme de Justiție (CSJ), iar cea de-a doua a fost ridicată de avocatul care reprezintă interesele Veronicăi Dragalin, fost procuror șef al Procuraturii Anticorupție, reclamantă în procesul din fața CSJ.
„Autorii excepțiilor au menționat că echivalarea demisiei depuse după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării cu nepromovarea evaluării, în lipsa evaluării integrității etice și financiare a subiectului, are consecințe serioase pentru reputația profesională și cariera acestuia. Dacă subiectul în privința căruia este inițiată procedura de evaluare prezintă o cerere de demisie și solicită finalizarea procedurii de evaluare, legea nu ar trebui să conducă în mod automat la constatarea nepromovării evaluării și la aplicarea subsecventă a interdicției de ocupare a unor funcții pentru o perioadă de cel mult cinci ani. În cazul depunerii cererii de demisie după expirarea termenului respectiv, autoritățile trebuie să constate nepromovarea evaluării. Astfel, ar apărea prezumția că subiectul evaluării nu corespunde criteriilor de integritate și nu este considerat demn de a ocupa o funcție de demnitate publică. Avocatul reclamantei a afirmat că subiectul evaluării este constrâns să rămână în funcție, contrar voinței sale, pentru a nu suporta consecințele demisiei. În opinia sa, legea trebuia să prevadă posibilitatea încetării ori finalizării procedurii de evaluare în raport cu persoanele care își dau demisia din funcția deținută după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării”, a afirmat Domnica Manole.
Aceasta a evidențiat că Înalta Curte a efectuat controlul de constituționalitate în baza articolelor 28, 39 și 43 din Constituție, care garantează dreptul la respectarea vieții private, dreptul cetățenilor de a participa la administrarea treburilor publice în mod direct și dreptul la muncă.
„CC a stabilit că instituirea, ca regulă generală, a unui termen-limită pentru depunerea cererii de demisie, pentru retragerea acesteia, precum și stabilirea consecințelor juridice în cazul depășirii termenului urmăresc eficientizarea activității comisiilor de evaluare și, totodată, prevenirea cazurilor de eschivare de la desfășurarea procedurii de evaluare. Astfel, se asigură realizarea scopului general al exercițiului de evaluare a integrității, și anume restabilirea încrederii publicului în sistemul judiciar. Curtea a constatat că nepromovarea evaluării are repercusiuni serioase asupra carierei subiecților demisionari. Interdicția de ocupare a unor funcții vacante pentru o perioadă de la 5 la 7 ani vizează funcțiile de demnitate publică. Curtea a subliniat că norma contestată îi determină pe subiecții evaluării care, din motive personale, vor să-și dea demisia din funcția deținută fie să se abțină de la schimbarea statutului profesional pe durata procesului de evaluare, fie să-și asume aplicarea interdicției de ocupare a unor funcții de judecător sau de procuror, precum și a altor funcții de demnitate publică, pentru o perioadă de la 5 la 7 ani”, a remarcat președintele CC.
Domnica Manole a precizat că, în cadrul examinării, Curtea a notat că, prin stabilirea unei măsuri cu caracter absolut, Parlamentul nu a făcut distincție între demisia folosită pentru evitarea evaluării și demisia determinată de motive obiective, serioase și verificabile, aplicând în toate cazurile efectele nepromovării.
„CC a stabilit că textul „indiferent de motivul invocat” din norma supusă controlului este rigid și nu permite, în nicio situație, continuarea evaluării la solicitarea subiectului. Prin mecanismul de evaluare a integrității judecătorilor și a procurorilor în funcție, Parlamentul a urmărit să reformeze justiția și să excludă din sistem persoanele care nu corespund criteriilor de integritate etică și financiară. Totuși, aplicarea efectelor nepromovării în legătură cu demisia și nepermiterea continuării evaluării la solicitarea subiectului reprezintă o măsură disproporționată prin raportare la scopul declarat de autoritățile statului. Prin stabilirea automată a nepromovării evaluării, indiferent de motivul invocat, legislatorul nu a permis evaluarea circumstanțelor individuale ale persoanei care demisionează și nici continuarea evaluării la solicitarea acesteia. În consecință, Curtea a declarat neconstituțional textul „indiferent de motivul invocat” de la articolul 3 alineatul (4) din Legea nr. 252/2023, deoarece contravine articolelor 28, 39, 43 și 54 din Constituție”, a explicat Domnica Manole.
Curtea Constituțională a stabilit o soluție provizorie, potrivit căreia, până la modificarea cadrului normativ de către Parlament, în cazul depunerii cererii de demisie după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării, comisiile de evaluare vor continua procedura de evaluare a integrității dacă subiectul evaluării solicită continuarea procedurii. În acest sens, Curtea a emis o adresă către Parlament.
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor regionale din UTA Găgăuzia
Speakerul Igor Grosu: „Actualul Parlament va fi cel al integrării europene. Vom continua să muncim pentru ca fiecare lege adoptată să ne apropie de UE”
VIDEO // Marta Kos: „Republica Moldova are o oportunitate istorică de a avansa spre aderarea la Uniunea Europeană”
Peste 380.000 de cereri au fost înregistrate pentru compensațiile la energie
Ministrul Vladislav Cojuhari, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Guvernul își reafirmă angajamentul de a continua reformele în domeniul justiției”
VIDEO // Ambasadorul SUA: „Noua ambasadă și linia electrică demonstrează angajamentul Washingtonului față de Moldova”
Președinta Maia Sandu, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în anul 2028”
Conferința privind extinderea UE începe astăzi la Chișinău. Președinta Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos deschid evenimentul
Parlamentul se va întruni luni în ședință extraordinară. Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, va susține un discurs în plen
Linia Vulcănești–Chișinău apropie Republica Moldova de UE. Marta Kos: „Dependența Republicii Moldova de energia rusească a fost încheiată”
Igor Grosu: „Linia electrică Vulcănești–Chișinău, un pas important pentru independența energetică a Republicii Moldova”
Mihai Popșoi: „Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană până în 2030"
Republica Moldova nu este aproape de a fi atrasă direct în războiul din Ucraina, însă consolidarea propriei apărări este esențială pentru noi, afirmă Mihai Popșoi
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
Patru persoane au fost împușcate într-un atac armat în apropiere de Casa Albă, la Washington
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor economice dintre Statele Unite și Republica Moldova, discutate de ministrul Claudiu Năsui cu Ambasadorul Joseph Mark Burkhalter
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
Biblioteca „Lesia Ukrainka”, un spațiu de sprijin pentru copiii refugiați din Ucraina la Chișinău
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
ARMENPRESS: Armenia se alătură programelor vamale și fiscale ale Uniunii Europene
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
VIDEO // Președinta Maia Sandu participă la summitul CPE de la Dublin. Parcursul european și parteneriatele de securitate, pe agenda discuțiilor
Vicepremierul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de curtoazie cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă