ro

 

Politică
05 Noiembrie, 2026 / 13:27
/ Acum 40 minute

VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Am pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”

În primele 100 de zile de activitate a Guvernului a fost pusă în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă. Acestea sunt, în primul rând, despre direcție, despre asumare și schimbare, dar cel mai important, despre rezultate. Declarațiile au fost făcute astăzi de premierul Vasile Tofan, care a prezentat raportul de activitate al Executivului în primele 100 de zile de la învestire. Documentul include 182 de rezultate, decizii și proiecte realizate sau inițiate, transmite MOLDPRES.

Prim-ministrul a afirmat că primele 100 de zile de activitate a Guvernului sunt, în primul rând, despre direcție, despre asumare, despre schimbare, dar și despre rezultate. Potrivit lui, raportul include 182 de rezultate, decizii și proiecte realizate sau inițiate în perioada indicată.

„Pentru mine, aceste 100 de zile în Guvernul pe care am onoarea să-l reprezint nu sunt atât de mult despre câte ședințe am avut sau câte hotărâri am adoptat. Sunt, în primul rând, despre direcție, despre asumare și schimbare. Dar sunt, înainte de toate, despre rezultate. Astăzi am publicat raportul detaliat al primelor o sută de zile: 182 de rezultate, decizii și proiecte realizate sau inițiate”, a declarat Vasile Tofan.

Vasile Tofan a subliniat că „primele o sută de zile au pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”.

Raportul include rezultatele obținute de Guvern în toate domeniile de activitate, inclusiv economie, educație, sănătate, justiție, reforma administrației publice locale, energetică.

Conform oficialului, exporturile produselor moldovenești au crescut cu aproape 13%, producția industrială – cu circa 7%, iar agricultura – cu peste 11%.

„Am eliminat acte permisive inutile. Este o economie estimată la 37 de milioane de lei doar în prima fază. Am aprobat o foaie de parcurs cu 30 de măsuri pentru simplificarea prestării serviciilor. Pregătim inițiativa Start, prin care o afacere mică va putea fi lansată cu mult mai puțină birocrație, fără înregistrări prealabile, direct de pe telefon”, a accentuat premierul.

În domeniul protecției sociale, Guvernul a introdus plata anuală de 3.000 de lei pentru peste 30.000 de copii cu dizabilități.

La fel, premierul a anunțat investiții de peste 50 de milioane de lei în 20 de școli-model. Totodată, au fost procurate 57 de microbuze școlare, bursele studenților au crescut cu cel puțin 40%, iar 468 de tineri specialiști au ales să meargă în școli și grădinițe, cel mai mare număr de până acum.

În domeniul justiției, prim-ministrul Vasile Tofan a afirmat că din cei 240 de judecători care au intrat în procesul de evaluare externă, 70 au plecat din sistem și s-au retras, iar 46 nu au trecut evaluarea. În cazul procurorilor, din cei 84 evaluați, 33 nu au trecut evaluarea.

„Pas cu pas, curățăm sistemul de judecători corupți, de judecători care nu-și pot explica averile și de procurori corupți. Este un proces dificil, dar independența justiției nu poate însemna lipsa standardelor de integritate. Iar cei care fac justiție nu trebuie să creadă că, dacă trece timpul, statul va uita”, a punctat premierul.

Șeful Executivului a spus că toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană.

„Acesta este firul roșu care le unește pe toate. Raportul Comisiei Europene, publicat ieri, confirmă progresul Republicii Moldova. Patru dintre cele șase clustere sunt deja deschise, iar Comisia consideră că Moldova îndeplinește condițiile pentru deschiderea tuturor clusterelor rămase. Ținta de a încheia munca tehnică până la începutul anului 2028 este ambițioasă, dar realizabilă, dacă păstrăm ritmul. Nu o spunem noi, o spune Comisia Europeană în raportul său. Avem ca obiectiv finalizarea negocierilor până la sfârșitul anului 2028”, a afirmat șeful Executivului.

Prim-ministrul a accentuat că în continuare direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană.

„Primele 100 de zile nu reprezintă un bilanț final. Unele rezultate se vor vedea repede. În toate domeniile vor exista greșeli, vor exista proiecte care vor merge mai încet. Vor exista reforme care vor întâmpina rezistență. Și nu toate măsurile necesare vor fi populare. Dar responsabilitatea unui Guvern nu este să urmărească doar ceea ce produce un rezultat până săptămâna viitoare. Este să ia deciziile care vor face țara mai puternică peste cinci sau șase ani. Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”, a afirmat Vasile Tofan.

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a fost votat de Parlament pe 21 iulie curent.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Victoria Belous va fi candidata PAS la alegerile pentru Primăria Chișinău din 2027

/ Acum 2 zile

CEC a acreditat 12 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 2 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia: 5 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de autorizare a sondajelor de opinie

/ Acum 3 zile

VIDEO // Premierul Tofan condamnă acțiunile deputaților care au prezentat informații eronate despre cerealele din Portul Giurgiulești: „Ați umplut țara cu falsuri, le dați rușilor pe tavă informația critică”

/ Acum 3 zile

CEC a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor desfășurate în șase localități și a referendumului de la Delacău, Anenii Noi,

/ Acum 3 zile

Cetățenii din UTA Găgăuzia pot solicita urna mobilă pentru alegerile regionale

/ Acum 3 zile

Procesul de vot în cadrul alegerilor locale noi și referendumul local s-a încheiat

/ Acum 3 zile

Guvernul respinge acuzațiile privind cerealele ucrainene de la Giurgiulești. „Sunt informații false”

/ Acum 3 zile

Peste 32% din alegători s-au prezentat la urnele de vot către ora 18:00

/ Acum 3 zile

Aproape 25% dintre alegători au votat până la ora 15:00 în cele șapte localități cu scrutin

/ Acum 4 zile

Alegeri și referendum: peste 2.800 de persoane au votat până la prânz. Cea mai mare prezență a fost înregistrată la Hăsnășenii Mari

/ Acum 4 zile

Peste 440 de alegători au votat până la ora 09:00 în localitățile unde au loc alegeri

/ Acum 4 zile

Alegătorii din șapte localități sunt așteptați astăzi la urne pentru alegeri locale și un referendum

/ Acum 4 zile

CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale