ro
Politică
25 Iunie, 2025 / 01:51
/ Acum 12 ore

Prima discuție dintre Mihai Popșoi și Oana Țoiu: noua ministră de Exterene a României, invitată în R. Moldova

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut astăzi o convorbire telefonică cu noua ministră a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, recent numită în funcție în cadrul noului executiv de la București, comunică MOLDPRES.

Șeful diplomației de la Chișinău a felicitat-o pe șefa diplomației române pentru preluarea mandatului și i-a urat succes în exercitarea noii funcții. Totodată, acesta a adresat o invitație oficială pentru o vizită în Republica Moldova, în viitorul apropiat.

„România rămâne cel mai apropiat partener al Republicii Moldova, iar sprijinul său pentru parcursul nostru european, securitatea energetică, conectivitatea și dezvoltarea economică este foarte important”, a opinat Popșoi.

Cei doi oficiali au reafirmat caracterul special al relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și România, fundamentate pe legături istorice, culturale și lingvistice, precum și pe parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Părțile au convenit să aprofundeze cooperarea bilaterală în domenii de interes comun, cu obiectivul de a aduce beneficii concrete cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.