ro

 

Politică
29 Octombrie, 2026 / 23:44
/ Acum 1 oră

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, merge la București: întrevedere cu omologul român și semnarea unui acord de cooperare militară

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, va efectua o vizită în România, unde se va întâlni cu omologul său, Ștefan-Radu Oprea. Cei doi oficiali urmează să semneze un acord de cooperare în domeniul militar, iar discuțiile vor viza și posibilitatea achiziționării în comun a unor vehicule militare italiene prin programul european SAFE, a menționat Ministrul în „Cabinetul din umbră”, la JurnalTV, transmite MOLDPRES.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că vehiculele militare de tip IDV (Italian Defence Vehicles) sunt necesare pentru înlocuirea tehnicii vechi, moștenite din perioada sovietică, și pentru dotarea Armatei Naționale.

„În interesul țării, în interesul militarilor, vom semna un acord de acces la programul SAFE, unde vom merge la achiziții în comun cu Armata Română pentru vehicule militare, care sunt produse de industria italiană și este vorba despre IDV, Italian Defence Vehicles. Sunt camioane pe care ne dorim să le avem la dotarea Armatei Naționale, pentru a înlocui acele modele vechi pe care le-am moștenit de la Armata Sovietică și pentru a le da în utilizarea Armatei Naționale, pentru a fi folosite în interesul instruirii”, a declarat ministrul.

Nosatîi a precizat că va reveni cu mai multe detalii după întrevederea cu noul ministru al Apărării din România.

Un alt obiectiv prioritar al Ministerului Apărării este dezvoltarea capacităților de apărare împotriva dronelor rusești, care reprezintă o amenințare pentru securitatea Republicii Moldova.

„Pentru mine este important să identific acele sisteme necesare pentru noi ca să fim în stare să ne apărăm de dronele rusești. Aceasta este misiunea de bază, fiindcă, dacă vorbim despre măsurile întreprinse, este evident că suntem mai buni la depistarea amenințărilor în spațiul aerian, dar nu foarte buni. Acum trebuie să avem sisteme pentru a ne proteja, pentru a le doborî”, a afirmat ministrul.

Oficialul a menționat că Armata Națională dispune de mitraliere antidrone, însă acestea au o rază de acțiune limitată și nu sunt eficiente împotriva dronelor moderne, propulsate de motoare cu reacție.

„Numai vă închipuiți, mitraliera are o rază de acțiune destul de mică. Asta înseamnă că la fiecare 2-3 kilometri noi trebuie să punem câteva mitraliere pe 1.222 de kilometri. Acesta este hotarul nostru cu Ucraina și să așteptăm când dronele rusești vor veni să atace casele cetățenilor. Ele sunt foarte limitate la rază și au o capacitate pentru a fi eficiente împotriva dronelor de prima generație. Nu fac față la dronele cu propulsie de reacție”, a explicat Nosatîi.

Republica Moldova și România discută extinderea cooperării în domeniul apărării, inclusiv prin dezvoltarea unor programe comune antidronă și schimburi de tehnologii de securitate. Aflat în prima sa vizită externă la Chișinău, premierul României, Luca Niculescu, a declarat că se poartă discuții pentru consolidarea colaborării în domeniul apărării, astfel încât cetățenii să fie protejați indiferent de locul în care se află.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”

/ Acum 2 zile

Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru

/ Acum 2 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”

/ Acum 2 zile

Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia

/ Acum 2 zile

ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”

/ Acum 3 zile

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”

/ Acum 3 zile

„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări