
Parlamentul va aproba joi data alegerilor legislative
Biroul permanent al Parlamentului a aprobat astăzi ordinea de zi a ședinței din data de 17 aprilie curent. Deputații urmează să adopte o hotărâre privind stabilirea datei alegerilor parlamentare - 28 septembrie 2025. De asemenea, vor fi examinate în lectura a doua modificările la Legea bugetului de stat și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul curent, informează MOLDPRES.
Pe agenda ședinței plenare mai sunt incluse trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu cea a UE. În lectura întâi va fi dezbătut proiectul de lege privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în statele membre ale Uniunii Europene. Scopul proiectului de lege este de a contribui la asigurarea liberei circulații a mărfurilor între UE și Republica Moldova. În lectura a doua vor fi discutate proiectele referitoare la acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, precum și reglementarea tarifelor de roaming cu statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, Parlamentul va examina în lectura întâi inițiativa ce prevede scutirea de la plata taxei de stat și taxei de timbru a victimelor violenței în familie în cazurile de partaj al averii și alte litigii patrimoniale, precum și proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga.
Deputații vor mai discuta propunerile de modificare a Codului familiei, inițiativa ce prevede că Republica Moldova va participa la majorarea de capital al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Parlamentul se va întruni în ședință plenară joi, 17 aprilie, începând cu ora 10:00.
Premierul Dorin Recean: „În acest an, investim 3,2 miliarde de lei pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor și podurilor”#MoldovaPoate
Igor Grosu confirmă propunerea de numire a lui Oleg Serebrian și a lui Vladislav Kulminski în funcția de ambasador al Republicii Moldova
Votul prin corespondență devine accesibil și pentru moldovenii din Japonia, Australia, Coreea de Sud și Noua Zeelandă
Strategia UE pentru Marea Neagră: Republica Moldova, parte-cheie a viitorului european al regiunii
Igor Grosu după perchezițiile de la Leușeni: „Unii nu se învață minte, alții își fac treaba”
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Knesset-ului israelian. Consolidarea relațiilor bilaterale, pe agenda discuțiilor
Alexandru Machidon este Procuror General interimar al Republicii Moldova. Decretul a fost semnat de Maia Sandu și a intrat în vigoare
Igor Grosu, la întrevederea cu ministrul Justiției al Italiei: „Contăm pe sprijinul Italiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană”
Ambasadoarea Jana Costachi a prezentat scrisorile de acreditare la Dublin. Mesajul transmis moldovenilor de președintele Irlandei
Ucraina desfășoară o operațiune de amploare împotriva aviației militare în Rusia
Peste 3700 de alegători au votat până la ora 15:00 în turul II al alegerilor locale noi
CEC din R. Moldova, reprezentată în programul internațional de observare a alegerilor din Mexic
FOTO Ziua Internațională a Copilului a fost marcată în toate posturile vamale de frontieră din R. Moldova
FOTO Sute de micuţi din Moldova au pornit pe 1 iunie la drum cu „Trenul Copilăriei”
Președinta Maia Sandu, despre candidatura lui Vladislav Kulminski la funcția de ambasador în SUA: „Dacă va fi propus de MAE, va fi o persoană potrivită”
Circa 2 400 de alegători au votat până la ora 12:00, la turul II al alegerilor locale noi
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliţi în Grecia
Bookfest, București // Radmila Popovici a lansat volumul „Bunica Liuba, atoateștiutoarea”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită oficială în Grecia
Concursul „EU & bunicii mei”, lansat în Ziua Copilului de Biroul pentru Integrare Europeană
Președinta Maia Sandu comentează demisiile din justiție: „Nu este un colaps. Vrem oameni onești în procuratură și judecată”
Drumarii recomandă măsuri de siguranță rutieră pentru protecția copiilor, odată cu începerea vacanței de vară
Polonia: Alegeri prezidențiale: Un tur doi între un președinte liberal european și unul ultraconservator
Pe 1 iunie este marcată şi Ziua Mondială a Laptelui. Producția de lactate moldovenești, în creștere din 2024
Ecologiştii îndeamnă de Ziua Copilului să nu fie uitaţi nici micii locuitori ai naturii