ro

 

Politică
14 Iulie, 2026 / 21:29
/ 27 Martie, 2026

Președinta Maia Sandu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cu România la braț, vom reuși să îndeplinim dezideratul generației noastre – să revenim în familia europeană”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj cu ocazia împlinirii a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, subliniind semnificația istorică a acestui moment și rolul său în definirea identității naționale, comunică MOLDPRES.

„La 27 martie marcăm un eveniment care ne definește neamul. După o lungă ocupație a pământului nostru de Imperiul Rus, care a încercat să ne șteargă identitatea, limba și demnitatea națională, Unirea din 1918 a însemnat o reîntoarcere vitală în familie”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a afirmat că actul Unirii a contribuit la păstrarea identității naționale.

„Adevărul istoric trebuie știut și rostit: pasul curajos de acum 108 ani a dat neamului nostru puterea de a rezista identitar în fața ocupației sovietice ulterioare, de a-și duce mai departe tradițiile, limba română, de a-și cere locul binemeritat ca parte a lumii libere”, a menționat președinta.

Șefa statului a evidențiat, de asemenea, sprijinul constant oferit de România.

„Chiar dacă timpurile vitrege ne-au despărțit, România ne este aproape, cu grijă și sprijin constant”, a spus aceasta.

În final, Maia Sandu a subliniat obiectivul de viitor al Republicii Moldova:

„Cu România la braț, vom reuși să îndeplinim dezideratul generației noastre – să revenim în familia europeană, să ne modernizăm și să ne protejăm democrația și pacea”.

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 27 martie 1918, atunci când Sfatul Țării a votat în favoarea unirii acestei provincii cu Regatul României. Acest vot a fost un moment istoric major în procesul de formare a României Mari, un stat care, în 1918, a reunit mai multe provincii istorice locuite de români.

Astăzi se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. La Chișinău vor avea loc mai multe evenimente culturale


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan

/ Acum 3 zile

Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Veți vedea și fețe noi. Urmează discuții cu mai mulți miniștri, iar ulterior vor fi luate deciziile”

/ Acum 3 zile

Vasile Tofan anunță prioritățile noului Guvern - integrarea în UE, relansarea economiei și restabilirea încrederii cetățenilor: „Intenționez să-mi duc mandatul până la capăt, nu ne mai permitem experimente și nici să ne împiedicăm de atâtea ori”

/ Acum 3 zile

VIDEO, DOC // Șefa statului Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

LIVE // Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă, în urma consultărilor privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru

/ Acum 3 zile

Șefa statului Maia Sandu continuă consultările pentru desemnarea candidatului la funcția de premier. Fracțiunea PAS, așteptată la Președinție

/ Acum 4 zile

Consiliul Politic Național al PAS a aprobat candidatura lui Vasile Tofan la funcția de prim-ministru

/ Acum 4 zile

Integrarea europeană și reforma instituțiilor, prioritățile anunțate de Vasile Tofan: „Voi dedica toată energia pentru ca țara să reușească”

/ Acum 4 zile

Cinci candidați concurează pentru funcția de director general al Companiei „Teleradio-Moldova”

/ Acum 4 zile

CEC: Proiectul privind referendumul consultativ din 27 septembrie necesită clarificări, iar decizia Parlamentului trebuie adoptată până la 19 iulie

/ Acum 4 zile

Absolvent al Harvard Business School și investitor în companii importante din Moldova: profilul candidatului PAS la funcția de premier, Vasile Tofan

/ Acum 4 zile

Vasile Tofan, candidatul PAS la funcția de premier: „Voi canaliza toată energia și experiența pentru a duce la capăt procesul de integrare europeană”

/ Acum 4 zile

Deputatul Alex Trubca își depune mandatul

/ Acum 4 zile

Breaking news

VIDEO // Vasile Tofan este candidatul PAS pentru șefia Guvernului. Igor Grosu: „Republica Moldova are nevoie de competență, integritate, prezență activă și putere de a îndeplini așteptările cetățenilor”

 


 
/ Acum 4 ore

FOTO // Vasile Tofan, după consultările cu miniștrii interimari: „Îmi doresc un Guvern concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în folosirea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate”

/ Acum 4 ore

Săptămână decisivă pentru noul Guvern: Premierul desemnat Vasile Tofan ar putea anunța vineri componența Cabinetului de miniștri

/ Acum 4 ore

UE oferă Republicii Moldova un nou pachet de asistență de 120 de milioane de euro pentru consolidarea apărării și rezilienței

/ Acum 4 ore

VIDEO // Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu: „Deschiderea negocierilor pentru clusterul 6 marchează o nouă etapă în procesul de aderare și reflectă progresele înregistrate de țara noastră”

/ Acum 4 ore

Maia Sandu, de Ziua Națională a Franței: „Suntem mândri să avem această țară printre cei mai apropiați prieteni ai noștri”

/ Acum 4 ore

Republica Moldova și Macedonia de Nord vor consolida cooperarea în domeniul administrației

/ Acum 5 ore

VIDEO // Progresele Republicii Moldova în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prezentate de secretarul general al Guvernului la Forumul ONU

/ Acum 5 ore

ARMENPRESS: Festivalul Internațional de Film „Golden Apricot” din Erevan a debutat cu 90 de filme din 40 de țări

/ Acum 5 ore

VIDEO // Ce este „Clusterul 6” în negocierile cu UE și cum va proteja Republica Moldova de amenințările externe, aducând noi oportunități comerciale

/ Acum 5 ore

Ministrul Dorin Junghietu a verificat lucrările din Stația Electrică Chișinău: „Suntem într-o etapă decisivă”

Vezi mai multe