Primele vizite ale lui Alexandru Munteanu peste hotare: la București și Bruxelles
Alexandru Munteanu va efectua prima sa vizită externă în calitate de premier la București, iar cea de-a doua – la Bruxelles. Anunțul a fost făcut de premier înaintea primei ședințe a noului Guvern, transmite MOLDPRES.
Alexandru Munteanu a mai menționat că, începând de săptămâna viitoare vor fi lansate vizitele în teritoriu pentru a discuta cu cetățenii despre proiectele inițiate și dificultățile întâmpinate.
Aminti că prima vizită peste hotare a lui Dorin Recean, în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova, a avut loc la 1 martie 2023, în România. Premierul a fost primit la București și a avut întâlniri axate pe aprofundarea relațiilor bilaterale, recuperarea economică a Republicii Moldova, dezvoltarea cooperării în domeniul energetic și proiecte de infrastructură.
Parlamentul pregătește evaluarea campaniei electorale pentru a consolida integritatea procesului de vot
Priorităţile imediate ale Parlamentului, numite de Igor Grosu: „Trebuie să dăm țării un buget eficient și legi care să apropie Moldova de UE”
Doina Gherman, înainte de Raportul de Extindere al UE: „Avem voință politică și sprijinul cetățenilor”
Republica Moldova candidează, în premieră, pentru un loc în Consiliul Executiv al UNESCO
Prim-ministrul ucrainean a felicitat Guvernul Munteanu: „Moldova rămâne un partener de încredere pe drumul european”
Marta Kos, mesaj pentru Guvernul Munteanu: „Europa vă este alături pe drumul reformelor”
Premierul României Ilie Bolojan a felicitat noul cabinet de miniștri al Republicii Moldova
Guvernul Recean și-a încheiat mandatul. Președinta Maia Sandu: „A menținut pacea, a apărat democrația și siguranța cetățenilor”
Igor Grosu, mesaj după învestirea Guvernului Munteanu: „Să fim generația care duce Moldova în familia europeană”
Noi tarife pentru servicii de stare civilă: taxele pentru solicitările depuse online vor fi mai mici faţă de cele depuse la ghişeu
Noi măsuri pentru sprijinirea familiilor din Republica Moldova
Vinul moldovenesc, ambasador al culturii în Elveția. Sute de conaționali și localnici reuniți de „Rădăcinile Noastre”
CEC va propune Curții Constituționale să valideze opt mandate de deputat
Mai multe oportunități de a studia limba chineză pentru elevii și studenții din R. Moldova
Guvernul denunță Acordul cu Federația Rusă privind activitatea centrelor culturale
Guvernul extinde lista beneficiarilor de burse pentru sportivi
Control coordonat la punctul de trecere a frontierei Cantemir–Fălciu: Acordul între Guvernele Republicii Moldova și României a fost aprobat
Ministrul Mediului îndeamnă cetăţenii să participe la campania de împădurire: „Fiecare copac este un simbol al responsabilității noastre față de viitorul Moldovei”
Scumpirea carburanților continuă. Prețul benzinei ajunge la nivelul de 23 de lei
Directoarea Liceului „Gheorghe Asachi” riscă să rămână fără gradele didactice și manageriale
Cetățenii vor putea solicita și obține în format digital toate actele de stare civilă
Dosar penal pentru spălare de bani: finul lui Plahotniuc, Dorin Damir, vizat de percheziții
Vadim Crețul câștigă aurul la Mondialul de powerlifting pentru sportivii nevăzători
FOTO // Vinurile Moldovei cuceresc Japonia: a doua ediție a Vernisajului Vinului la Tokyo
China elimină unele taxe vamale impuse produselor agricole americane