ro

 

Politică
26 Octombrie, 2026 / 15:58
/ Acum 1 oră

Republica Moldova și Cipru vor să aprofundeze cooperarea interparlamentară

Republica Moldova și Cipru își propun să aprofundeze cooperarea interparlamentară și să valorifice oportunitățile de schimb de experiență, inclusiv în procesul de integrare europeană. Subiectele au fost discutate de viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, cu președinta Camerei Reprezentanților a Republicii Cipru, Annita Demetriou, comunică MOLDPRES.

Întrevederea de astăzi de la Nicosia s-a axat pe relațiile bilaterale, prioritățile de pe agenda europeană a Republicii Moldova și consolidarea cooperării dintre legislativele celor două țări.

Oficialii au apreciat dialogul dintre parlamente și au evidențiat rolul Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Cipru în dezvoltarea relațiilor și facilitarea contactelor interinstituționale. În acest context, părțile au exprimat interesul pentru valorificarea potențialului de colaborare și intensificarea schimbului de experiență.

Un subiect important al discuțiilor a vizat parcursul european al Republicii Moldova și sprijinul Ciprului pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Mihai Popșoi a mulțumit autorităților cipriote pentru susținerea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, precum și pentru disponibilitatea de a împărtăși bune practici privind integrarea europeană și alinierea legislației naționale la acquis-ul comunitar.

La rândul său, Annita Demetriou a reconfirmat sprijinul Ciprului pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, subliniind că țara noastră poate conta în continuare pe solidaritatea cipriotă în acest proces.

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi efectuează în perioada 26–27 octombrie o vizită oficială în Republica Cipru, la invitația omologului său cipriot. Este prima vizită bilaterală a unui ministru de externe al Republicii Moldova în Cipru în ultimii 15 ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina să identifice soluții pentru prevenirea incidentelor pe Nistru

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Argentinei: „Avem toată deschiderea pentru a transforma oportunitățile existente în proiecte concrete”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu anunță soluții pentru protecția datelor personale și controlul plăților după o investigație jurnalistică privind o platformă de taxi

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie: „Tentativele de a induce boicotul au eșuat”

/ Acum 4 zile

Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate

/ Acum 4 zile

Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”

/ Acum 4 zile

Alegeri în UTA Găgăuzia. Autoritățile au constituit 67 de birouri electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea scrutinului

/ Acum 4 zile

Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"

/ Acum 4 zile

Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova

/ Acum 4 zile

Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare

/ Acum 4 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”

/ Acum 4 zile

Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune

/ Acum 4 zile

ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”