Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană, primul după deschiderea negocierilor de aderare, începe azi la Bruxelles
Republica Moldova și Uniunea Europeană se reunesc astăzi la Bruxelles în cadrul celui de-al doilea Summit Republica Moldova – Uniunea Europeană, un eveniment care marchează o nouă etapă în parcursul european al țării noastre. Reuniunea are loc la doar o săptămână după deschiderea oficială a negocierilor de aderare pe primul grup de capitole, „Valori fundamentale”, la 15 iunie, la Luxemburg, transmite MOLDPRES.
Uniunea Europeană va fi reprezentată la cel mai înalt nivel de președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar Republica Moldova - de președinta Maia Sandu.
„Liderii vor discuta despre pașii următori ai negocierilor și agenda de reforme a Republicii Moldova. Atât Comisia Europeană, cât și Consiliul European au confirmat că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor pe toate grupurile de capitole, așa cum prevede procesul de aderare în baza meritelor. Agenda summitului va include, de asemenea, subiecte privind situația regională, consolidarea cooperării în domeniul securității și apărării și al energiei, precum și sprijinul UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Președinției.
Liderii vor aborda, de asemenea, subiecte legate de securitate și apărare, consolidarea rezilienței instituționale, securitatea energetică, diversificarea surselor de aprovizionare și sprijinul european pentru dezvoltarea economică a țării.
Potrivit Delegației Uniunii Europene la Chișinău, summitul are loc într-un context regional complex, marcat de atacuri hibride și de efectele războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
„Securitatea și reziliența Republicii Moldova se vor afla în prim-planul agendei summitului din 22 iunie, în contextul atacurilor hibride continue și al consecințelor războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Liderii vor discuta despre aprofundarea cooperării bilaterale, consolidarea securității energetice, diversificarea surselor de aprovizionare și creșterea expediției și eficienței energetice”, menționează Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
La finalul reuniunii urmează să fie adoptată o declarație comună, iar liderii vor susține o conferință de presă în care vor prezenta concluziile summitului și direcțiile de cooperare pentru perioada următoare.
Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană este un format de dialog la nivel înalt instituit de ambele părți și reflectă aprofundarea relațiilor dintre Chișinău și Bruxelles, precum și angajamentul comun pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Actuala reuniune este prima organizată după lansarea oficială a negocierilor de aderare și are loc într-un moment în care atât Comisia Europeană, cât și Consiliul European au confirmat că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor pe toate grupurile de capitole prevăzute de procesul de aderare.
Primul Summit Republica Moldova – Uniunea Europeană s-a desfășurat la 4 iulie 2025, la Chișinău, și a fost considerat un moment istoric în relațiile dintre Republica Moldova și UE. Atunci, liderii europeni au reconfirmat sprijinul ferm pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană și au anunțat debursarea primei tranșe, în valoare de 270 de milioane de euro, din Planul de creștere pentru Republica Moldova, estimat la 1,9 miliarde de euro. Summitul de la Bruxelles continuă acest dialog strategic, într-o etapă în care obiectivul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană devine tot mai concret.
Vasile Tofan, candidatul PAS la funcția de premier: „Voi canaliza toată energia și experiența pentru a duce la capăt procesul de integrare europeană”
Deputatul Alex Trubca își depune mandatul
Breaking news
VIDEO // Vasile Tofan este candidatul PAS pentru șefia Guvernului. Igor Grosu: „Republica Moldova are nevoie de competență, integritate, prezență activă și putere de a îndeplini așteptările cetățenilor”
Vicepremierul în exercițiu Mihai Popșoi pentru agenția de presă Xinhua: „Relațiile și cooperarea dintre Republica Moldova și China au un potențial semnificativ de dezvoltare”
Opoziția parlamentară boicotează consultările demarate de șefa statului pentru desemnarea noului prim-ministru
FOTO // Delegații parlamentare din Franța și Polonia, în vizită la Chișinău pentru susținerea parcursului european al R. Moldova
Șefa statului, Maia Sandu, cheamă partidele la consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Parlamentul a adoptat Programul național de prevenire și combatere a spălării banilor pentru perioada 2026–2030
Republica Moldova se alătură eforturilor internaționale pentru compensarea daunelor provocate Ucrainei
Curtea Constituțională a anulat dreptul autorităților din Comrat de a-și numi șefii structurilor MAI, SIS și ai organului electoral local. Domnica Manole: „Într-un stat unitar nu există mai multe centre de exercitare a suveranității”
VIDEO // Procesul de amalgamare voluntară se va încheia pe 31 iulie. Alexei Buzu: „Este momentul să luăm decizii responsabile pentru viitorul localităților noastre”
Igor Grosu: Până la finele săptămânii ar putea fi anunțat un candidat pentru funcția de premier
VIDEO // Opoziția va investiga separat activitatea companiilor de stat și sistemul de salarizare
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Din cele 15 proiecte incluse pe agendă, nouă vizează armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE
Atleta Andreea Stavila-Grosu a câștigat proba de 3000 de metri obstacole la un concurs internațional din Turcia
Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO
Republica Moldova își pregătește specialiștii pentru provocările integrării europene, prin schimb de experienţă cu România
Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice
FOTO // Tradițiile și obiceiurile de vară au prins viață la Telenești, în cadrul Festivalului „Hora Sânzienelor”
Locuitorii capitalei ar putea achita mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare: furnizorul a depus la ANRE cerere de majorare a tarifului
FOTO // Digitalizarea serviciilor publice la Ungheni va fi sprijinită de o expertă Microsoft din SUA
Încasările Fiscului la buget au ajuns la 1,1 miliarde de lei în ultima săptămână
Prima ședință de lucru prezidată de Mitropolitul Antonie: Activitatea pastorală și parteneriatele cu instituțiile, printre priorități
Mihai Popșoi: „Planul de Acțiuni al Consiliului Europei reprezintă o investiție strategică în consolidarea democrației și statului de drept”
Fermierii, îndemnați să ia măsuri împotriva atacurilor mistreților asupra culturilor agricole
ANI a constatat o avere nejustificată de peste 300 de mii de lei în cazul unui fost vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău
Uniunea Europeană şi Marea Britanie impun sancţiuni Moscovei din cauza atacurilor cibernetice
VIDEO // Inspectorii de mediu intensifică verificările în cazul deșeurilor descoperite în raionul Criuleni
CSJ menține decizia CSM în cazul Ruxandei Pulbere. Fosta judecătoare nu a promovat evaluarea externă
VIDEO // Încărcătura explozivă din drona căzută la Copanca a fost detonată controlat de geniștii Armatei Naționale