VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
La Bruxelles s-a spus clar despre faptul că actualul „status quo” nu este recunoscut, iar avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința de Guvern, comunică MOLDPRES.
Potrivit oficialului, mesajul transmis de Bruxelles a fost interpretat eronat și propagandistic de cei care continuă să pledeze pentru prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova.
„Prezența ilegală nu poate deveni legală prin interpretarea unei declarații. Vreau să amintesc celor care pledează pentru prezența ilegală a forțelor militare ruse pe teritoriul național despre angajamentele Federației Ruse de la Istanbul, din 1999. De asemenea, aș vrea să mai combat un fals: se încearcă punerea în același coș a prezenței militare ruse și justificarea acesteia prin Acordul din 1992. Trebuie să înțelegem că este vorba de două componente. Prima vizează așa-numita misiune de pacificare, care a devenit o misiune de dezbinare și care nu își îndeplinește mandatul cu bună-credință, dar se află pe teritoriul Republicii Moldova în baza acelui Acord din 1992. A doua componentă se referă la prezența militară a GOTR, Grupul Operativ al Trupelor Ruse, care nu are nicio bază legală. Continuăm să insistăm pentru retragerea acestor forțe din Republica Moldova”, a declarat Valeriu Chiveri.
Luni, în urma celei de-a zecea reuniuni a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a subliniat că „în regiunea transnistreană situația este fragilă, iar modelul economic actual nu este sustenabil, ceea ce înseamnă că eforturile Chișinăului în sensul reintegrării socio-economice sunt foarte importante”. De asemenea, oficialul european a accentuat că „regiunea transnistreană nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la Uniunea Europeană”.
Alegerile pentru funcţia de bașcan al UTA Găgăuzia: trei candidați înregistrați, alte cinci dosare în examinare
CEC a luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Republica Moldova va avea noi ambasadori în Grecia, Lituania, Regatul Belgiei și Statul Qatar
FOTO // Miniștrii de Externe ai R. Moldova și Estoniei au lansat la Bălți proiectul IMPACT North. Inițiativa susține dezvoltarea programelor dedicate comunitățile din nordul țării
FOTO // R. Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea dintre Institutele diplomatice
Vasile Tofan: „Incidentele tot mai dese cu drone arată că securitatea Moldovei nu mai este o temă abstractă"
Ultima zi de înregistrare pentru alegerile din Găgăuzia: Câți candidați s-au înscris pentru funcțiile de Bașcan și deputat în Adunarea Populară
DOC // Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șef al Cabinetului Președintelui R. Moldova
Deschiderea ultimelor clustere ar permite Republicii Moldova să intre în etapa finală a negocierilor de aderare. Expert: „Calendarul este destul de optimist”
Ambasada Estoniei, deschisă oficial la Chișinau. Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Un semn al prieteniei care ne leagă de decenii”
Estonia își consolidează prezența diplomatică în Moldova. Ambasada de la Chișinău va fi inaugurată de miniștrii de externe
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, după reuniunea Consiliului de Asociere: „Reformele pe care le ducem la capăt se transformă în oportunități pentru dezvoltarea țării”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova
O femeie de 61 de ani a fost înșelată cu peste 1,7 milioane de lei după ce a vândut casa
Primele 120.000 de doze de vaccin antigripal au fost recepționate de Republica Moldova
Problemele organizatorilor de evenimente culturale, discutate la Ministerul Culturii
Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament
Experiența Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, prezentată la un summit în Ţările de Jos
FOTO // Peste 600 de tineri au descoperit oportunități educaționale și de dezvoltare la Bălți
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a deservit peste 761 mii de pasageri în septembrie
ARMENPRESS: Armenia creează un grup de lucru în contextul riscului de ciumă din Rusia
Procurorii specializați ar putea beneficia de garanții suplimentare de independență procesuală
Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului
Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun