
Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, la finalul mandatului actualului Legislativ: „Am reușit să aducem Moldova mai aproape de Europa și să investim în oameni”
Republica Moldova a reușit, în ultimii ani, să gestioneze multiple crize și să obțină progrese remarcabile în procesul de integrare europeană, în drepturile femeilor și în dezvoltarea internă, a declarat pentru MOLDPRES vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, la finalul mandatului actualului Parlament de legislatura a XI.
Potrivit sursei citate, după doar 4 ani, Moldova a devenit nu doar stat candidat pentru aderare, ci a reușit să deschidă negocierile.
„Republica Moldova a finalizat deja procesul de screening bilateral pentru trei dintre capitole: Clusterul I – Valori fundamentale, Clusterul II – Piața internă și Clusterul VI – Relații externe. Apropierea de UE a venit și cu ajutor financiar fără precedent pentru infrastructură și dezvoltare. În ultimii 3 ani, ajutorul extern valorificat a fost de 4 ori mai mare decât în perioada 2016-2018. Cea mai mare parte din fondurile externe, adică peste 35 de miliarde de lei, au fost folosite pentru plata salariilor, pensiilor, construcția drumurilor, școlilor, grădinițelor, compensații la energie. 17.5 miliarde de lei au mers pentru proiecte investiționale, de exemplu, pentru proiecte de aprovizionare cu apă, pentru modernizarea a 10 spitale, reabilitarea patrimoniului cultural și susținerea agenților economici”, a spus Gherman.
Vicepreședinta Legislativului a reiterat că țara noastră a primit recent cel mai mare pachet financiar pentru investiții și creștere economică de 1.9 miliarde de euro din partea UE.
„Cu mândrie pot spune că Legislatura a XI-a a Parlamentului Republicii Moldova a realizat cele mai multe progrese în domeniul promovării drepturilor femeilor și a promovat politici prietenoase familiilor cu copii. Pentru a asigura protecția și siguranța femeilor, am ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, precum și Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind violența și hărțuirea în lumea muncii. Aceste documente oferă un cadru solid pentru protejarea femeilor atât în viața publică, cât și în cea privată. Un alt pas important a fost crearea Agenției naționale pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie. Această agenție reprezintă un pilon central în eforturile noastre de a elimina orice formă de violență, iar noi vom continua să lucrăm împreună pentru a asigura eficiența acestei instituții. Datorită suportului partenerilor noștri, am reușit să creăm centre de plasament pentru victimele violenței domestice, asigurând astfel un sprijin concret pentru supraviețuitoare”, a adăugat Gherman.
Ea a menționat că tot în actualul mandat al legislativului, a fost introdusă cota dublă în Codul electoral, ceea ce a permis să avem 40% de femei în Parlament și peste 40% femei consiliere locale urmare a alegerilor din toamna anului 2023.
„Aceasta reprezintă un pas semnificativ către o reprezentare mai echitabilă a femeilor în politică. Legislația noastră include acum și legi care oferă femeilor mai multe oportunități de a găsi un echilibru între muncă și viața de familie. Reglementarea programului flexibil de lucru a fost un alt pas important pentru a oferi femeilor mai multă libertate în viața profesională și cea de familie. Femeile au obținut dreptul de a lucra și de a păstra indemnizația de maternitate în perioada concediului de maternitate, oferind astfel mai multă flexibilitate și securitate economică. Am introdus posibilitatea de partajare a concediului de îngrijire a copilului, pentru implicarea mai activă a taților, promovând astfel o paternitate responsabilă. Aceasta nu doar că sprijină femeile, dar și întărește relațiile familiale ci contribuie și la distribuția echitabilă a responsabilităților. Am adoptat și o lege pentru a încuraja deschiderea de servicii alternative de îngrijire a copiilor la locul de muncă, facilitând astfel accesul femeilor la locuri de muncă. Aceasta nu doar că ajută femeile să își continue cariera, dar și contribuie la dezvoltarea economică generală. Pentru a asigura un tratament echitabil pe piața muncii, am introdus prin lege mai multă transparență în plata egală pentru muncă egală între femei și bărbați. Aceasta este o măsură esențială pentru a combate discriminarea salarială și pentru a promova echitatea în câmpul muncii. Printr-o lege specială, am reglementat activitatea bonelor și serviciile de îngrijire a copilului de tip familial, oferind femeilor oportunitatea de a presta servicii calificate de îngrijire a copiilor. Aceasta nu doar că sprijină femeile care lucrează, dar și creează noi locuri de muncă în comunitățile noastre. Am votat amendament pentru a extinde termenul de desfășurare a activității în bază de patentă pentru Turismul Rural, sprijinind astfel femeile antreprenoare în dezvoltarea afacerilor. Aceasta este o măsură esențială pentru abilitarea economică a femeilor și pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale”, a menționat Gherman.
Deputata a precizat că în ciuda crizelor multiple, în ultimii 4 ani avem: de 3 ori mai mulți bani decât 10 ani luați împreună înainte pentru sate și orașe, de 2 ori mai mare bugetul pentru familii cu copii, de aproape 3 ori mai mare pensia minimă (în 30 de ani au reușit să crească pensia minimă la 1188 de lei, noi în 4 ani am crescut-o la 3055 de lei), majorări de salarii la oameni uitați de alte guvernări - medici, asistenți medicali, profesori, polițiști, oameni de cultură , cea mai mare investiție în sănătate - 3 miliarde de lei, cele mai mari sume de bani pentru educație de la independență: 500 de milioane de lei pentru universități și colegii și altele 1,3 miliarde de lei - în rețeaua de Școli-Model, zeci de miliarde de lei pentru măsuri sociale și compensații an de an.
Doina Gherman a fost aleasă în funcția de vicepreședintă a Parlamentului la 1 februarie 2024, succedându-l pe Mihai Popșoi care a preluat funcția de ministru al Afacerilor Externe. Parlamentul Republicii Moldova este condus de un președinte și doi vicepreședinți, dintre care unul a fost numit de opoziție.
Daniel Vodă: „Summitul Moldova – UE a însemnat recunoașterea muncii din ultimii ani și transformarea sprijinului european din cuvinte în acțiuni”
Doina Gherman: „Integrarea în Uniunea Europeană nu este un cadou, nu ni se servește pe tavă”
Igor Grosu: „Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028 este obiectivul nostru național”
Republica Moldova și Elveția își vor consolida relațiile bilaterale
CEC a acreditat primii observatori pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Summitul de la Chișinău este un răspuns la rezultatele pe care Republica Moldova le înregistrează în procesul de modernizare”
Președintele Consiliului European, Antonio Costa: „Moldova este pregătită pentru următorii pași în procesul de aderare. UE rămâne un partener de încredere”
Prim-ministrul Dorin Recean: „Moldova este acasă în Europa. Primul summit cu UE confirmă direcția noastră ireversibilă”
Comisia Europeană va elibera prima tranșă de 270 de milioane de euro din cadrul Planului de creștere. Ursula von der Leyen: „Moldova are un loc în familia europeană”
Studențiii de la USM vor avea 52 de laboratoare și aule modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale
Sectoarele creative, culturale și audiovizualul vor putea beneficia de finanțare europeană prin programul „Europa Creativă”
Noi reguli privind încetarea activității Zonelor Economice Libere
Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și veteranii războiului de pe Nistru vor primi locuințe de la stat
Copiii din Republica Moldova vor putea beneficia de pensii de întreținere de la părinții plecați peste hotare
Cancelarul german Friedrich Merz: „Mijloacele diplomatice pentru soluționarea războiului în Ucraina au fost epuizate”
Comisia de evaluare a procurorilor finalizează audierile conducerii Procuraturii Anticorupție
Energocom: Jumătate din necesarul de gaze pentru anul gazier 2025–2026 a fost deja achiziționat
GALERIE FOTO // Universitatea de Stat beneficiază de laboratoare și săli de curs modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale
Premierul român impune restricții privind deplasările externe ale angajaților ministerelor și instituțiilor publice
Aprobat de Guvern: BEI acordă 101 milioane de euro pentru construcția spitalului regional din Cahul
O judecătoare de la Curtea de Apel Nord a picat vettingul
Situația din sectorul agricol din raionul Ștefan Vodă, în vizorul Guvernului. Daniel Vodă: „Executivul va susține agricultorii care au suferit pierderi”
Studenți străini, victime într-un caz de corupție la Chișinău
Daniel Vodă: „Evenimentul organizat de Ilan Șor la Moscova este calificat de Executiv drept un act de trădare de țară”
Explicaţiile MIDR privind acțiunile de protest ale operatorilor de transport rutier